Verdictul de la spitalul Roman se amână

* Corpul de control al primarului a găsit ”erori” în organizarea concursului

Organizarea concursului de asistenţi medicali la spitalul din Roman s-a făcut fără respectarea procedurilor legale. Aceasta este concluzia desprinsă din raportul corpului de control al primarului de Roman. Edilul şef al urbei, Laurenţiu Leoreanu, ne-a declarat că au fost erori în organizarea examenului, nu s-au respectat unele etape şi proceduri, astfel că vor fi luate măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de bătaia de joc la care au fost supuşi cei 99 de concurenţi care s-au prezentat la proba scrisă ulterior anulată. Managerul spitalului din Roman, dr. Mircea Coadă, şi-a dat demisia încă de a doua zi după ce a anulat concursul pe care l-a considerat viciat, arătând cu degetul spre Puiu Sârbu, preşedintele Ordinului Asistenţilor şi Moaşelor din Neamţ.

 “I-am chemat pe toți directorii astăzi (ieri-n.r.), la ora 13, la ședință, pentru a le comunica rezultatul raportului, însă domnul doctor Coadă, era la Piatra Neamț și, din cauza viscolului, nu putea ajunge la Roman, așa că am stabilit de comun acord ca ședința să aibă loc luni”, ne-a declarat primarul Leoreanu. “Raportul este finalizat și pot spune că acesta arată faptul că procedura de organizare a concursului nu a fost respectată. Concursul trebuia să fie organizat conform hotărârii privind angajarea în unitățile sanitare și nu în instituții publice. În ceea ce privește acuzația că s-a dat sau s-a luat vreo atenție, nu este treaba mea să controlez, mai ales că nimeni nu-și asumă să declare acest lucru. Lumea doar vorbește. Concursul va fi organizat tot de spital, dar sub monitorizarea noastră și cu o transparență totală”.

Este păcat că s-a ajuns în asemenea situaţie după ce ani de zile s-a cerut insistent deblocarea posturilor în sănătate. O fi trecut prea mult timp de la organizarea de concursuri, dar nu este motiv de nerespectare a legislaţiei, ca să nu mai vorbim de şpagă.