A venit din Germania ca să moară pe meleaguri natale

Soarta a vrut ca un bărbat de 55 de ani, din Roman, plecat de câţiva ani în Germania, să moară în drum spre casă, pe pământ românesc. Sâmbătă seara, omul se afla în autocar, iar la Bălţăteşti a coborât să îşi cumpere ceva în acele câteva minute de staţionare. De cum a coborât, i s-a făcut rău, a căzut din picioare şi mort a fost. Ceilalţi pasageri s-au panicat şi au sunat la 112, însă echipajul sosit la locul solicitării nu au mai putut face nimic pentru a salva bărbatul. Omul a fost resuscitat, însă în zadar.
Necropsia va stabili cauza exactă care a condus la decesul bărbatului.
Geanina NICORESCU