- „Cartea soldatului Vasile Gh. Baghiu este una din mărturiile gulagului incipient, care se apropia de România.” (Romulus Rusan)
Pe data de 1 aprilie 1922 se năştea, în comuna Mastacăn (astăzi Borleşti) din judeţul Neamţ, Vasile Gh. Baghiu, tatăl scriitorului nemţean Vasile Baghiu. Prizonier în U. R. S. S., între anii 1944 – 1951, Vasile Gh. Baghiu a scris, în anii ’50, despre gulagul sovietic, un volum de memorii al cărui manuscris a fost găsit de fiul său, scriitorul Vasile Baghiu, care l-a publicat postum, în 1998, cu titlul „Prizonier în U. R. S. S”, prefaţa fiind semnată de Romulus Rusan. Volumul a fost republicat, în anul 2012, de Editura Fundaţiei Academia Civică.
Amintirile soldatului Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), despre prizonieratul său sovietic, au fost scrise imediat după întoarcerea acasă, în anii cincizeci. „A ajuns pe front când avea 21 de ani şi, după ce a fost luat prizonier la 23 august 1944, a trăit calvarul lagărelor sovietice, din care a ieşit abia în 1951. Când a ajuns, în sfârşit, acasă, a descoperit că ambii părinţi îi muriseră, într-o singură noapte, de tifos exantematic. Mai mult de atât, a constatat că, deşi fusese eliberat, nu era liber, iar sovieticii, pe care-i părăsise în trecutul său recent, se furişaseră printre consătenii săi. Cu tenacitate, a simţit deriva vremurilor şi a încercat să se detaşeze de capcana acestora. Ar fi putut să lucreze la primărie, unde i se oferise un post de copist, dar a refuzat, riscând enorm prin această luare de poziţie. A preferat să meargă pe şantiere, să-şi amestece identitatea în masa anonimilor, dar să-şi crească astfel copiii… A murit în 1974, în urma unui accident, după cum povesteşte fiul său, Vasile Baghiu, scriitor, care avea atunci numai şapte ani. Vasile a fost cel care a strâns caietele tatălui, caiete pline de amintiri dureroase, scrise dintr-un fel de datorie a memoriei într-o perioadă în care era extrem de riscant să povesteşti contra curentului”, spune publicistul Constantin Piştea.
A trecut prin iadul sovietic siberian
„Soarta celor 150.000 militari luaţi prizonieri în intervalul 23 august – 13 septembrie 1944 este tema zguduitoare a acestei cărţi. Ei au fost sechestraţi de fostul inamic după încetarea stării de război şi după ce aceştia deveniseră de fapt aliaţi, abuz care încalcă toate normele războiului şi care contrazice orice cutumă internaţională. Cea mai eclatantă dovadă, în această privinţă, este fragmentul (pe care îl reproducem pe coperta a IV-a) din Memoriul la Scrisoarea trimisă, la 24 ianuarie 1945, de către regele Mihai I preşedintelui Statelor Unite, Franklin Delano Roosevelt. Ceea ce părea în acel moment o piraterie provizorie, cauzată de dezordinea războiului, s-a dovedit de-a lungul anilor următori abia începutul unui permanent şir de fărădelegi arbitrare şi sistematice, care au ţinut prizonieră o întreagă ţară aproape jumătate de secol. Cartea soldatului Vasile Gh. Baghiu este, în cronologia acelei perioade, una din mărturiile gulagului incipient, care se apropia de România”, spune editorul Romulus Rusan
Vorbind despre tatăl său, scriitorul Vasile Baghiu mărturisea, pe blogul personal: „Tatăl meu a făcut frontul un an, când avea 21 de ani, apoi a trecut prin iadul sovietic siberian, ca prizonier de război, timp de şapte ani. Tinereţe petrecută în lagăr. A supravieţuit. Întors acasă în 1951, şi-a refăcut, cum se spune, viaţa: s-a căsătorit, ne-a avut pe noi, surorile mele şi cu mine şi a înfruntat viaţa în România devenită, la rândul ei, un lagăr. În anii cincizeci, când în literatura noastră se zbenguia proletcultismul, el a scris, riscându-şi libertatea şi viaţa, despre ceea ce păţise în lagărele din Karaganda. A murit în 1974 într-un accident de muncă. Eram atunci un copil de opt ani, dar am găsit caietul lui şi l-am păstrat. Cu greu l-am publicat după 1989, pentru că regimul comunist, aşa cum se ştie, doar se cosmetizase. Memoriile lui sunt unice, dar recunoaşterea lor încă nu şi-a găsit epoca. Dumnezeu să-l odihnească!”
Irina NASTASIU