Scriitorul Vasile Baghiu trage de el la maximum pentru a finaliza scrierea unui roman, activitate căreia i s-a dedicat în ultima perioadă.
Cunoscut mai degrabă ca poet, Vasile Baghiu și-a pregătit pașii pentru această nouă provocare: un roman anterior – Planuri de viață, apărut la Editura Polirom, în 2012.
Acum e la ultimele două capitole și deja arderea scriitorului e atât de intensă încât simte nevoia să se descarce, să vorbească despre trăirile lui. Și, în pas cu vremurile atât de tehnologizate, el ține un fel de jurnal public, unde altundeva decât pe facebook.
Lupta cu trend-ul și fițele
Mai acum vreo două zile, scriitorul „se spovedea”: „Am scris, am scris mai departe la roman. E o cursă de care mă țin pentru că înțeleg că sunt în întrecere cu mine însumi un pic. Mă lupt cu descurajarea pe care mi-o aduc în suflet peisajul social-politic, ca să zic așa, de la noi, bătaia de joc în care au ajuns țara și oamenii din ea, conștientizarea pericolului de pierdere a sensului și a motivației în aceste timpuri în care despre carte și despre lectură se discută numai când e Bookfest și uneori foarte puțin și atunci, modul incredibil în care, cu obediență și lipsă de judecată elementară, prin unele școli se încurajează oficial la clasă criteriul popularității înaintea celui al performanței la învățătură. E o împotrivire surdă și tăcută, prin continuarea aceasta a scrisului orb și mut, la trend-uri și tendințe, la fițe și tâmpenii, la agresivitate și mahala. Nimic eroic, totuși. În fond, îmi urmăresc propriile interese… E mica mea bătălie cu bătaie lungă. Curând-curând voi pune punct. Și doar ca să respir un pic și să încep apoi, în scurt timp, altceva, altă carte, altă cursă. Cred însă că ar fi cazul să mă opresc aici cu aceste gânduri care zburdă deja prea repede și prea departe”.
Trezirea la cinci dimineața
Ca și alți scriitori contemporani, nici Vasile Baghiu nu trăiește din scris. Atunci când nu e în dialog cu muza, el își câștigă existența lucrând în sistemul de sănătate. Deci scrierea romanului e un fel de desert după o zi de muncă. Sau, mai curând, înaintea programului.
„Îmi este limpede acum. Două capitole mari şi late mai sunt de scris şi romanul va fi încheiat. Apelez tot la metoda eficientă învăţată prin cele ţări germane: disciplina. Voi trage mai mult de mine în următoarele două săptămâni, mă voi trezi chiar în fiecare dimineaţă la patru şi jumătate sau la cinci, iar până la opt, când voi fi la serviciu, voi avea două-trei pagini sau mai multe. Nu am încotro. Dacă nu mă învrednicesc să dau şi această bătălie de scriere a ultimelor două capitole din şaisprezece acum, ştiu că îmi va fi mai greu în plină vară, cu căldura, cu lipsa de chef, cu dorul de vacanţe. Rigoare, aşadar! Ceasurile matinale de scris, lecturi din mari scriitori după-amiezile şi serile, rugăciune, credinţă, încredere şi speranţă. Aşa simt că voi reuşi!”, scria el pe wall cu alte câteva zile mai devreme.
D.V.