„Vânătoare de ouă“ caritabilă cu elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare“

eggO activitate inedită din cadrul „Săptămânii altfel“, o vânătoare de comori organizată de Asociația Puzzle OptimEast, cu ajutorul elevilor din Colegiul Național „Ștefan cel Mare“ Târgu Neamț, s-a transformat într-un act caritabil pentru șase familii nevoiașe din oraș. Practic, evenimentul a avut ca scop strângerea donațiilor ce au fost direcționate ulterior sub formă de alimente spre acele familii defavorizate.

Vânătoarea de comori a implicat parcurgerea unui traseu ce pornea din Parcul Central și se extindea în tot orașul. Participanții au fost supuși unor probe originale și diverse ce au avut ca scop dezvoltarea capacității lor de cooperare, a simțului orientării și a încrederii în sine și în coechipierii lor. Câștigătorii au fost premiați cu un impresionant ou origami și cu prăjituri pregătite de voluntari.

„Cu toate că vremea nu a fost neapărat prielnică unui astfel de eveniment, probele s-au desfășurat în mod normal, iar participanții s-au prezentat în număr mare, plini de entuziasm și pregătiți pentru a aduna cât mai multe ouă. Probele au fost făcute în așa fel încât să le stimuleze atât abilitățile fizice, cât și pe cele intelectuale, dar și spiritul de orientare pentru a deduce ruta cea mai scurta ce îi va conduce la următorul punct. M-am bucurat enorm când am văzut cu cât entuziasm au abordat participanții «vânătoarea de ouă». Elevii au reușit să se strângă în număr mare și să ducă la bun sfârșit probele, lucrând împreună. Totodată am avut oportunitatea de a aduce zâmbete pe chipurile unor persoane aflate în nevoie în această perioadă. Să iau parte la organizarea acestei vânători de comori a fost, atât pentru mine, cât și pentru voluntarii implicați, o experiență constructivă pe care sperăm să o putem repeta cât mai curând“, ne-a declarat Martha Bejan, de la Asociația Puzzle OptimEast.

Cetățenii care au înțeles care este scopul acțiunii desfășurate de elevi și au contribuit cu sume de bani au primit, în schimbul donației, diplome, prăjituri și ouă origami.

Geanina NICORESCU