Valerică Frăţilă, învins definitiv în războiul cu CNAS

 * ”Politic am fost pus în funcţie, politic am fost demis”, a declarat fostul şef al Casei Neamţ după aflarea sentinţei

Ultima speranţă a lui Valerică Frăţilă, de a se întoarce la şefia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Neamţ s-a spulberat ieri, la Curtea de Apel Bacău. Instanţa i-a respins acţiunea prin care a cerut anularea ordinului de demitere din funcţie. Decizia de ieri a magistraţilor băcăuani nu este definitivă, însă Valerică Frăţilă s-a resemnat şi spune că nu va mai declara recurs: „Nu mai fac nici un recurs, nimic, asta e! Dacă la noi justiţia îi judecă pe unii într-un fel şi pe alţii în alt fel, deşi toţi au aceeaşi acţiune, renunţ. Există cazuri de colegi de-ai mei care au câştigat, inclusiv aici la Bacău, dar şi la Galaţi. Chiar am invocat în instanţă aceste precedente, am depus la dosar copii după aceste sentinţe, dar iată că n-au fost luate în seamă. Şi atunci, ce să mai fac?! Renunţ la recurs, rămân să-mi văd de treburile mele. Politic am fost pus în funcţie, politic am fost demis, m-am resemnat cu situaţia asta, cel puţin în următorii 4 ani nu cred ca datele să se schimbe. Eu sunt tot la PD-L şi deocamdată vreau să-mi văd de afacerea mea”.

Procesul de ieri a încheiat seria celor patru deschise de Valerică Frăţilă în toamna anului trecut, împotriva deciziilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Instituţia a schimbat mai întâi criteriile de performanţă managerială şi apoi i-a demis pe toţi preşedinţii-directori generali din teritoriu. Valerică Frăţilă a cerut instanţei mai întâi suspendarea, apoi anularea ordinului de revocarea a sa din funcţie, pentru ca ulterior să ceară suspendarea şi anularea ordinului de modificare a criteriilor de performanţă managerială. Rând pe rând, acţiunile i-au fost respinse de Curtea de Apel Bacău. Deşi Valerică Frăţilă a afirmat că va merge până-n pânzele albe cu acţiunile în instanţă până va câştiga, nu a atacat nici una din sentinţe.