*La polul opus, pe 14 februarie a existat un cuplu, care și-a jurat credință
În acest an, în Piatra Neamț, niciun cuplu nu-și va oficia relația pe 24 februarie, de Dragobete. În schimb, pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, doi îndrăgostiți au spus „Da“ în fața ofițerului de la Starea Civilă Piatra Neamț.
„Miercuri, pe 24 februarie, când în calendarul popular din anumite regiuni se sărbătorește Dragobetele, nu s-a programat nimeni pentru căsătorie“, ne-a declarat Loredana Popescu, șefa Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Piatra Neamț.
Până pe 14 februarie 2016, în orașul de sub poalele Pietricicăi au fost oficiate 34 de mariaje. În primele 11 zile din acest an, niciun cuplu din Piatra Neamț n-a ales divorțul pe cale administrativă. Este un „scor“ bun pentru dragoste, care a punctat în detrimentul separării. Dar Cupidon a trimis săgeți și în ultimele două zile din 2015, când 11 cupluri și-au jurat credință în fața ofițerului de la starea civilă.
În calendarul popular, la 24 februarie este Dragobetele, ziua când primăvara trezește natura și păsările se logodesc, când fetele și băieții se întâlnesc și se sărută pentru ca iubirea lor să țină tot anul. Este o sărbătoare veche care și astăzi celebrează dragostea și buna dispoziție. În lumea satului românesc, până la jumătatea secolului XX, Dragobete era sărbătorit la 24, 28 februarie sau chiar la 1 martie sau 25 martie, din cauza confuziei provocate de cele două calendare, iulian și gregorian, în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. Era o zi a îndrăgostiților, în care băieții și fetele se întâlneau pentru a rămâne împreună până la primăvara următoare, se făceau petreceri și de-acum porneau de multe ori viitoarele căsnicii.
Atunci, satele românești răsunau de veselia tinerilor și de zicala: Dragobetele sărută fetele. Potrivit tradiției, Dragobete era ziua când fetele și băieții se îmbrăcau de sărbătoare și porneau pe lunci și prin păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară, ghiocei, viorele și tămâioase, pe care le păstrau lângă icoane până la Sânziene, când le aruncau în apele râurilor. Culesul florilor continua cu jocul numit zburătorit, când fetele porneau în fugă către sat, iar băieții încercau să le prindă și să le sărute, iar dacă fata se lăsa sărutată de băiatul care îi era drag, ea se considera logodită.
V. ANDRIEȘ