Vaccinul ajunge cu întârziere

Cervical Cancer Vaccine

Direcția de Sănătate Publică Neamț va primi noi doze de vaccin la o lună după ce Ministerul Sănătății a anunțat că a început livrarea, către DSP-uri, a dozelor ROR necesare imunizării copiilor eligibili dar și a celor restanți. Noile doze vor ajunge la DSP Neamț pe 3 iulie 2018, după cum ne-a informat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț. În ultima lună, medicii de familie au mai avut la dispoziție doar câteva vaccinuri împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR), în condițiile în care la nivel național este în continuare epidemie de rujeolă. “În data de 3 iulie vor fi aduse la sediul DSP Neamț trei tipuri de vaccin, respectiv HEXACIMA-4210 doze; PREVENAR(ROR)-3310 DOZE; BCG-5200 doze. Acestea vor fi distribuite medicilor de familie în baza catagrafiilor”, ne-a declarat dr. Grădinaru. Ministerul Sănătății mai anunța, în mai, că până la sfârșitul lunii iunie direcțiile de sănătate publică vor primi 225 000 de doze de vaccin hexavalent pentru a fi distribuite medicilor de familie,în această privință fiind respectată promisiunea. De asemenea, următoarea tranșă de livrare a vaccinului DTPa este preconizată în a doua parte a acestui an, astfel încât să asigure continuitate în aprovizionare cu acest tip de vaccin la nivel național. În cazurile copiilor în care nu a fost respectat Calendarul Național de Vaccinare, conducerea Ministerului Sănătății este preocupată ca aceștia să fie recuperati, astfel încât să ajungă la schema de imunizare completă. În această vară, Ministerul Sănătății, în colaborare cu OMS și UNICEF, intenționează să realizeze o campanie de creștere a gradului de vaccinare ROR în comunitățile vulnerabile. De asemenea, precizăm că, la nivelul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică au la dispoziție o platformă online unde raportează săptămânal stocurile de vaccinuri aflate în depozitele DSP județene. Această raportare nu cuprinde numărul de doze de vaccin aflate la medicii de familie și este utilizată de către reprezentanții direcțiilor de sănătate publică pentru a identifica posibilitatea de relocare a stocurilor, atunci când este necesară.

Geanina NICORESCU