Vacanțe Muzicale, programul de azi

Ziua a treia a Vacanțelor muzicale începe, de la ora 19:00, în sala mare a Teatrului Tineretului, cu un concert coral de mare ținută. Protagoniști vor fi membrii Corului Academic Radio, cu Ciprian Țuțu la pupitrul dirijoral.

De la ora 21:00, în Piața Turnului, iubitorii folclorului românesc vor putea urmări unul dintre cele mai apreciate ansambluri de gen din țară: „Cindrelul – Junii Sibiului“.

Corul Academic Radio

Creat în scopul susținerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio a parcurs drumul maturizării artistice, asimilând neîncetat noi partituri, ajungând să stăpânească astăzi un impresionant număr de lucrări: oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade și numeroase miniaturi.

Fondat în 1940, sub conducerea dirijorului și compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus în scurt timp ca o formație de elită, condus fiind de-a lungul anilor de: Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Șumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraș și Dan Mihai Goia.

În prezent, Corul Academic Radio este pregătit și condus de Ciprian Țuțu.

Principalul argument al inițierii acestui partener al Orchestrei Naționale Radio este necesitatea de a răspunde problematicii unui repertoriu complex, cuprinzând capodopere ale muzicii vocal-simfonice universale și românești. Concomitent cu asigurarea programelor stagiunilor muzicale, Corul Academic Radio, format din circa șaptezeci de muzicieni profesioniști, asigură efectuarea înregistrărilor pentru discuri și pentru fondul muzical Radio, promovând valori importante ale creației românești tradiționale sau de actualitate, inclusiv prime audiții, numeroase fiindu-i dedicate.

Istoria ansamblului este marcată și de constituirea unei preocupări specifice formației, prin concertele și imprimările formulelor „a cappella“, în spiritul tradiției muzicii corale naționale.

Acest ansamblu muzical a efectuat turnee de concerte în Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel, colaborând adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din țară și din străinătate.

Ciprian Țuțu, dirijorul Corului Academic Radio

Născut la Brașov, în 1979, dirijorul Ciprian Țuțu a absolvit cursurile Facultății de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic și masterat în Stilistică dirijorală), beneficiind de îndrumarea maeștrilor Nicolae D. Bica (Dirijat coral), Ludovic Bács (Dirijat vocal-simfonic) și Dan Buciu (Tehnici moderne de analiză muzicală). Între anii 2006-2010 a participat la cursuri susținute de dirijorii Victor Dumănescu (Academia de Muzică din Cluj-Napoca), Octav Calleya (Conservatorul Superior de Muzică din Malaga, Spania) și Mihai Diaconescu (Universitatea de Muzică din București).

Din anul 2000, Ciprian Țuțu este dirijor al Corului „Gheorghe Dima“ din Brașov, ansamblu ale cărui origini le găsim în „Reuniunea Română de Gimnastică“ și „Cântări“, înființată odinioară de însuși compozitorul Gheorghe Dima și a cărei continuitate a fost asigurată prin activitatea dirijorilor Constantin Bobescu și Nicolae D. Bica.

Activitatea dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte „á cappella“, cu acompaniament, precum și vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din țară (Brașov, Oradea, Cluj-Napoca, București) și străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii „Dmitri Șostakovici“ din Sankt-Petersburg (în program oratoriul „Matthäus Passion“ de Johann Sebastian Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul „San Camillo de Lellis“, de Collafranceschi. A pregătit și condus mai multe proiecte de operă cu studenții specializării Interpretare Muzicală – Canto din cadrul Facultății de Muzică Brașov.

Din anul 2012 ocupă funcția de maestru de cor la Opera Brașov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituției în peste o sută de spectacole. De asemenea, Ciprian Țuțu s-a aflat la pupitrul orchestrei Operei Brașov, conducând, în perioada 2013-2015, un număr de șapte gale sau concerte de arii și coruri din opere.

În anul 2015 obține o bursă din partea Universității „Transilvania“ din Brașov și participă la Masterclass-ul Internațional de Dirijat și Cânt Coral de la Sarteano, Italia, unde are posibilitatea să studieze cu Simon Carrington (Yale University SUA și fondator al sextetului vocal „The King’s Singers“), Brian O’Connell (Boston University din S.U.A.) și Bronislawa Falinska (Padua Music Conservatory, Italia).

Ansamblul folcloric „Cindrelul – Junii Sibiului“

Cea mai veche formație de dansuri populare a României, devenită patrimoniu universal, „Junii Sibiului“ a luat ființă în 1944, din inițiativa maestrului coregraf Ioan Macrea și s-a transformat, în mers, din formație de amatori, la început bărbătească, apoi mixtă. În calitate de ansamblu de amatori, „Junii Sibiului“ a participat la numeroase competiții și festivaluri folclorice, organizate în țară și străinătate, iar valoarea ansamblului a fost recunoscută prin cele peste o sută de premii naționale și peste șaizeci de premii internaționale acordate de jurii de specialitate.

În anul 1992, Ansamblul „Junii Sibiului“ se unește cu orchestra „Cindrelul“ și primește statutul de ansamblu profesionist, în semn de recunoaștere a valorii corpului de dansatori și instrumentiști, precum și a bogăției și diversității repertoriului abordat. Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului“ este condus de directorul Dumitru Giurcă Notar, iar în anul 1999, ansamblul devine parte integrantă a Centrul Județean al Creației Populare, condus de Traian Rapiță, apoi de Ioan Dinu și din 2005, de Silvia Macrea, fiica maestrului Ioan Macrea.

În repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, din patrimoniul muzical-coregrafic european, toate prezentate în costume specifice. Ansamblul valorifică deopotrivă obiceiuri, precum Prinsul văruțelor, Înălbitul pânzelor, Culesul viilor, Intrarea fetei în horă, Călușul, Drăgaica, Capra, Căiuții, și jocuri bătrânești din zona Sibiului: Hodoroaga, Banu Mărăcine, Coconița, Glâmboaca. Fluierul de Mărginime, imaginea feciorului care joacă simultan cinci fete, „bitușca“ ciobănească, pălăriile bogat ornamentate de Avrig, coiful de fată și vălitorile de pe Valea Hârtibaciului, șirurile neobosite de 20 de piruete sau ponturi feciorești concură la crearea momentelor muzical-coregrafice, completate de proiecții video și efecte tehnice moderne. Toate suitele de jocuri și obiceiuri pot fi adaptate reprezentațiilor cu 4-20 de perechi de dansatori, în săli de spectacol sau în spații mai puțin convenționale.

Un segment special în cadrul repertoriului ansamblului o reprezintă spectacolele tematice: „Pe firul nesfârșit al vieții“ – montat în 2009, „Călătorie în ritm de vers, de cânt și jocuri“ – 2010 și „De dragoste și de dor“ – 2011, „La Sibiu, în Piața Mare, târg de n-are asemănare“ – 2012, primul spectacol de teatru muzical coregrafic montat de ansamblul după zeci de ani, și „La hanul lui Ghiță“ – 2013.

Manager al Ansamblului este Silvia Macrea.