Unic Piatra Neamț – Rapid București 3-0 (8, 18, 11)
Voleibalistele de la Unic Piatra Neamț au bifat prima victorie din actuala stagiune a diviziei A1, după ce s-au impus miercuri seară în minim de seturi, 3-0, în fața formației Rapid București, în etapa intermediară cu numărul 5. Așa cum era de așteptat, elevele pregătite de Mihaela Voivod porneau favorite în fața echipei din capitală, nou promovată în primul eșalon și care până la acest meci nu acumulaseră niciun punct. Și așa a și fost, pentru că formația gazdă a început foarte bine duelul de la sala Polivalentă, a fost atentă încă din start și a condus în primul set cu 5-1, 15-4, 20-6, pentru ca la final să se impună cu un neverosimil 25-8, după ce a servit mulți ași și a pus în terenul advers toate atacurile.
Actul al doilea a fost mult mai echilibrat, și nu pentru că Rapid a jucat neapărat mai bine, ci pentru că Unic a greșit 5 servicii și două preluări, și așa s-a ajuns la 15-15. Nu a fost decât un simplu foc de paie, pentru cu Unic și-a revenit, a avut o serie de servicii foarte bune prin Iuliana Matache și în final a câștigat cu 25-18.
Setul al treilea a fost și el unul fără istoric, în condițiile în care Unic a condus la un moment dat 11-0, s-a ajuns apoi la 16-5, 20-8, pentru ca în final gazdele să câștige cu 25-11. S-a terminat 3-0 pentru formația din Piatra Neamț, care ia o gură de oxigen după debutul mai greu de sezon și care poate aborda cu mai mare încredere următoarele partide din campionat. Voleibalistele de la Unic nu au prea mult timp la dispoziție să se odihnească, pentru că astăzi dispută deja meciul din etapa a șasea, din deplasare, cu Dinamo București.
Confruntarea din capitală se joacă de la ora 18.15, va fi arbitrată de cuplul, Ștefurac – Vasile, și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digi Sport. După succesul cu Rapid, Iliescu și compania au ajuns la 4 puncte și au urcat două poziții în clasament, până pe 9.
Rezultate, etapa 5
Unic Piatra Neamț – Rapid București 3-0 (8, 18, 11)
Penicilina Iași – Universitatea Cluj 3-0 (21, 18, 15)
Medicina Târgu Mureș – CSM Târgoviște 1-3 (-26, 23, -19, -13)
CSM Lugoj – Dinamo București 1-3 (-23, -18, 26, -12)
CSM București – Știința Bacău 3-1 (19, -35, 16, 22)
Municipal Craiova – Alba Blaj, a fost amânat
Clasament
1.CSM București 5 5 0 15-1 15p
- CSM Târgoviște 5 5 0 15-3 14p
- Alba Blaj 4 4 0 12-1 12p
- Dinamo București 5 4 1 13-6 12p
- Știința Bacău 5 3 2 11-8 8p
- Medicina Târgu Mureș 5 2 3 7-9 6p
- Penicilina Iași 5 2 3 7-10 6p
- CSM Lugoj 5 1 4 6-12 4p
- Unic Piatra Neamț 5 1 4 5-12 4p
- Universitatea Cluj 5 1 4 4-13 3p
- Municipal Craiova 4 1 3 3-10 3p
- Rapid București 5 0 5 2-15 0p