Un turist a căzut în prăpastie, pe Ceahlău, razant pe lângă stâncă

Salvamontiştii au avut şi alte intervenţii de mare risc în mini-vacanţă: grup din Piteşti rătăcit , nemţean rămas izolat noaptea pe stâncă abruptă

Zilele libere au testat la maxim capacitatea operaţională a salvatorilor montani, după cum ne-a transmis Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. “În condiţiile unui trafic turistic exagerat de mare, minivacanţa a debutat cu o cădere în gol de la 16 metri- echivalentul nivelului 5 al unui bloc de locuinţe. Victima este un bărbat din Paşcani, de 44 de ani. În mod absolut miraculos acesta a trecut cu capul la câţiva centimetri de o platformă de piatră, aflată la jumătatea stâncii, apoi a aterizat pe un pâlc uriaş de jneapăn, care a atenuat căderea. Totul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale numeroşilor turişti aflaţi pe terasa cabanei Dochia”, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. Echipa de salvare a găsit bărbatul în stare de semiconştienţă. Prezenta escoriaţii pe întreg corpul, o plagă la capşi o luxaţie de membru superior. A urmat un alt caz, o intervenţie a salvamontiştilor în zona Cuşma Dorobanţului, pentru o turistă din Iaşi, de 37 de ani, cu traumatism bilateral de membre inferioare. Femeia a fost preluată şi transportată în Staţiunea Durău. Un alt apel de urgenţă a trimis salvamontiştii în căutarea unui grup din Piteşti, rătăcit în zona Bourie. Cea mai grea intervenţie a fost şi ultima din mini-vacanţă, o acţiune de salvare din zona de abrupt stancos, a unui bărbat de 43 de ani din Neamţ, care s-a rătăcit şi a rămas izolat, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, într-o zonă stâncoasă, deasupra unor pereţi de aproape 200 metri din masivul secundar Piatra Sură din Ceahlău. Operaţiunea a durat 10 ore, până la 8 dimineaţa, pe 1 mai şi este considerată de salvamontişti o operaţiune de mare risc, derulată într-o zonă şi în condiţii deosebit de dificile.

Geanina NICORESCU