Poți să urmărești cum oamenii de bine ridică pentru tine și sufletul tău un edificiu, cărămidă cu cărămidă (cort cu cort, în cazul nostru, lipsiți de un spațiu adecvat), ba să asculți ori să privești de aproape un om de condei. Orice ar zice cineva, aura de scriitor nu stă pe orice scăfârlie. Iar dacă are și darul vorbirii, precum al scrierii și, mai mult decât atât, se zbate ca nimeni altul să-ți împărtășească din înțelepciunea lui, fără emfază sau aere de învățător, cu atât mai bine. Cine nu a gustat spumoasa, spirituala (și mult prea scurta) intervenție a lui Dan C. Mihăilescu, omul lipit de carte care, în opinia mea, a reprezentat momentul culminant al Târgului? Oricum, n-ar fi intrat în competiție cu anunțatul și absentul Tatulici.
Vorbind despre momentele de vârf, i-am ascultat cu plăcere și pe ceilalți invitați sau participanți, precum Alexandru Ștefanache, Ioan Holban, Oana Manolescu și Ovidiu Genaru, Victor Munteanu, Lucian Vasiliu, Ciprian Măceșaru, Vlad A. Gheorghiu și câți alții, care au realizat secvențe de frumoasă spiritualitate, demne de a te rupe de cele zilnice și apăsătoare.
Nu vreau să-i nedreptățesc nici pe localnicii noștri, neobosiți, care au asigurat fluența discursului public, printre care apreciatul Costică Tomșa a fost aproape nelipsit de la masa moderatorilor și, cu înțelepciune și nu mai puțin farmec, a știut să pătrundă până la miezul lucrurilor. În aceeași ordine de idei, am apreciat și conferința (rostită și imprimată într-o reușită broșură) „Cum se scrie un roman“ a lui Virgil Răzeșu.
Cu dreptul meu de a fi subiectivă, subliniez inițiativa acestuia de a se acorda premii cărților prezente la târg, ceea ce i-a conferit nuanța de competitivitate și un plus de interes. Inițiatorul și-a dovedit experiența de vechi organizator de evenimente de anvergură, acordând o atenție particulară fiecărui amănunt, fără să lase lucrurile la voia sorții, cale deschisă unor interpretări răutăcioase. Cel mai important premiu a fost atribuit chiar de Editura D-sale și a purtat numele soției (plecate dintre noi în urmă cu mai mulți ani), a fost rezervat celor din afara județului tocmai pentru a le stimula prezența și a însemnat un concurs, așa cum a fost anunțat în numeroasele afișe. Din discuțiile purtate cu D-sa, am aflat de intenția de a permanentiza acest premiu și pentru edițiile viitoare ale Târgurilor de Carte ale Neamțului, ceea ce este remarcabil.
Și dacă tot am vorbit de premii, trebuie să arătăm că premiul Tipografiei Arhiprint a fost acordat inițiatorului, pentru romanul său „Trandafirul albastru“, premiul Tipografiei Autograf a fost adjudecat de Editura Crigarux, pentru întreaga sa activitate editorială, iar premiul Editurii Răzeșu a fost atribuit lui Ioan Holban din Iași, coordonator al lucrării enciclopedice „Un dicționar al scriitorilor români contemporani“, în 3 volume și într-o ținută editorială remarcabilă, datorată Editurii Tipo Moldova.
Nu ascund nemulțumirea directorului editurii Eikon, care și-a exprimat public – cam inelegant pentru cineva care trăiește de pe urma scriitorilor și a cărților lor – insatisfacția. Se dovedește însă că vorba veche …fiecare pasăre pe limba ei piere… nu e chiar o spusă în vânt. Din câte am aflat, editura D-sale a fost, pe bună dreptate și meritat, principala opțiune a premiului cel mare. Însă D-sa, prea convins că va fi câștigător de drept (cam așa se proceda în vechea noastră orânduire), a ignorat condițiile de acordare a trofeului și nu a figurat printre competitori.
Ultimele cuvinte de prețuire se cuvin organizatorului de facto, Camerei de Comerț și Industrie Neamț și, mai ales, domnului Mihai Caravan, personaj tăcut, dar omniprezent și eficient, ca și tuturor instituțiilor și altor factori de decizie care au asigurat viabilitatea și prestanța unui eveniment de primă mărime.
Simona BRÂNZEI