Un tânăr a murit și altul este în reanimare, intoxicați cu droguri

drog* Există temeri că pe piața consumatorilor nemțeni a pătruns un drog mai periculos decât etnobotanicele, care a făcut deja victime în multe părți ale țării

Echipajele de salvare au fost chemate la Roman, unde doi tineri erau la un pas de moarte, într-o casă de pe strada Ștefan cel Mare, joi, în jurul orei 18.

Două ambulanțe, una de la Serviciul de Ambulanță și una de la SMURD (echipaj TIM) au răspuns apelului și au acționat pentru resuscitarea celor două victime, în vârstă de 24 de ani. „Pacientul de care s-a ocupat echipajul SMURD era în stare comatoasă, fără puls, a fost intubat, i s-a administrat oxigen și i s-a executat masaj cardiac, dar din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat și transportat la morgă pentru necropsie“, a declarat locotenent-colonelul Cătălin Leonte, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Celălalt tânăr, aflat cam în aceeași stare, a fost resuscitat de echipajul Ambulanței și transportat la CPU al Spitalului municipal Roman, potrivit celor declarate de Mihaela Olaru, asistenta șefă a SJA Neamț.

Diagnosticul în primă fază este cel de intoxicație cu substanțe necunoscute, dar polițiștii care au deschis o anchetă în acest caz au o serie de probe, unele culese chiar din casa unde au fost găsiți agonizând tinerii. „Se fac cercetări în acest caz, urmând a se stabili cu ce substanțe s-au intoxicat tinerii, între timp se așteaptă și rezultatele necropsiei tânărului decedat“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Este un caz cutremurător, cu atât mai mult cu cât există temeri în ce privește pătrunderea pe piața consumatorilor nemțeni a unui drog mai periculos decât etnobotanicele, care a făcut deja victime în multe părți ale țării. Anchetatorii vor stabili ce anume au consumat tinerii în urma expertizelor toxicologice ce vor fi făcute. (C.I.)