Un romașcan, aproape de premiul cel mare de la Loterie

*Cu prilejul aniversării a 111 ani de la înființarea Loteriei Române, duminică, 17 septembrie 2017, Loteria Română a organizat o tragere specială

Norocul și-l mai face și omul. Nu cu mult timp în urmă, un pasionat al jocului 6/49 s-a prezentat la Agenția Loto Piatra Neamț, aflată lângă Asociația Apicultorilor Neamț pentru a-și verifica biletul câștigător, ocazie cu care și-a revendicat și cele câteva mii de lei, atât cât era premiul pus în joc, respectiv cu 5 numere bifate corect. Omul jucase în urmă cu câteva săptămâni o variantă combinată, la jocul 6 din 49, iar șansa i-a surâs.

Săptămâna trecută, în agenția noastră a intrat o persoană din Roman, care mi-a arătat un bilet câștigător, la jocul 6 din 49. Romașcanul avea în jur de 45 de ani și mi-a zis că joacă destul de des. Îmi amintesc că bărbatul în cauză avea bifate corect 5 numere câștigătoare.”, ne-a spus o lucrătoare, de la agenția loto mai sus amintită.

Cu prilejul aniversării a 111 ani de la înființarea Loteriei Române, duminică, 17 septembrie 2017, Loteria Română a organizat  „Tragerile Speciale Aniversare 111 ani”. Jucătorii au avut șanse duble de câstig, deoarece pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, cu același bilet, s-a putut participa la două trageri: tragerea principală și tragerea suplimentară. Mai mult de atât, la fiecare tragere suplimentară s-a suplimentat fondul de câștiguri la categoria I, dupa cum urmează: 150.000 lei la Loto 6/49, 75.000 lei la Joker, respectiv 50.000 lei la Loto 5/40. La data menționată, la prima extragere Loto 6/49, din urne, au ieșit următoarele bile cu numere câștigătoare:21,30, 39, 46, 3 și 9. La tragerea suplimentară 6/49, au fost aceste numere câștigătoare:5,14,10,23, 26, și 40. La Joker:20 39 40 29 36 +16

Joker suplimentar:27 20 35 5 13 +17. Loto 5 din 40:37 33 18 13 25 20. Loto 5 din 40 suplimentar:38 14 8 37 36 27.

Noroc: 6 4 9 9 5 5 6. Super Noroc:7 8 1 1 2 1. Noroc Plus : 6 7 0 8 8 9.

V. ANDRIEȘ