Un nou bir: taxa pe gunoi!

*În vigoare de 1 ianuarie 2017

 Un bir nou a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Este vorba despre taxa de 80 de lei pentru o tonă care se aplică pe depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi. Pentru agricultori, suma echivalează cu cei aproape 20 de euro pe care îi primesc la hectar ca ajutor național tranzitoriu plătit anual din bugetul național, pe lângă subvențiile din fonduri europene. Altfel spus, fermierul dă pe mere ce a luat pe pere…

Autoritățile au solicitat o eșalonare pe mai mulți ani a plății acestei taxe, să crească gradual la 80 de lei/tonă, pentru că n-au asigurată infrastructura necesară. Această taxă trebuia introdusă acum cinci ani, iar 2017 este ultimul an până la care Uniunea Europeană mai permite prelungirea termenului. În țara noastră nu s-a plătit, până acum, nici o taxă de mediu pentru depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi. Introducerea unei astfel de taxe are drept scop încurajarea reciclării deșeurilor.

Taxa va fi plătită de firmele de salubritate care duc gunoiul la groapă, iar acestea vor recupera banii de la cetățeni și de la firme, adică de la cei care produc gunoi.

*Amenzi „sufocante“ pentru români…

Din 2018, România va plăti amenzi de 73 de miliarde de euro pe an. Amenda trebuia să curgă de la 1 ianuarie 2017, dar Uniunea Europeană și-a dat seama că România ar intra în faliment, plătind 73 de miliarde de euro pe an, așa că ne-a mai păsuit un an.

În acest moment, în România se pune problema instalării unor mari incineratoare de gunoi, primul, probabil, în București, în valoare de 250 de milioane de euro. În plus, din anul 2018, România va plăti și o amendă de 200.000 de euro pe zi dacă până atunci nu atinge standardele de reciclare pe care le-a semnat în momentul aderării la Uniunea Europeană și pentru că depozitează deșeuri în gropi de gunoi neecologice.

Până în anul 2020, România are obligația să atingă un nivel de reciclare de minimum 50% a deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă și un grad de valorificare de 60% a deșeurilor de ambalaje. Peste patru ani, România ar trebui să bifeze colectarea a 4 kg/locuitor de deșeuri electrice și electronice, dar și să colecteze separat biodeșeurile în vederea compostării și fermentării lor.

Noul bir va fi adăugat în bilanțul companiilor și persoanelor fizice care se ocupă cu agricultura, zootehnie, procesare, producție și orice activitate din care rezultă deșeuri organice. Același lucru se va întâmpla și cu deșeurile menajere ale primăriilor.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU