Un milion de semnături pentru „Unul dintre noi”

Preoti-citind-rugaciuni-in-chilia-Parintelui-Justin

Biserica ia atitudine în privinţa unei iniţiative europene prin care se doreşte stoparea finanţării de către Uniunea Europeană a cercetării pe embrioni umani. Preotul Ştefan Zaharia, de la parohia Conţeşti – Girov, coordonatorul Pro Vita în cadrul Protopopiatului Piatra Neamţ invită nemţenii să semneze pentru oprirea acestor cercetări în cadrul demersului cetăţenesc european „Unul dintre noi”, al cărui scop este protejarea juridică a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integritaţii fiecărei fiinţe umane chiar de la concepţie.

„Proiectul doreşte să strângă până la data de 1 noiembrie 2013 un million de semnături de la cetăţenii din cel puţin şapte state ale uniunii, care să determine oprirea finanţării de către Uniunea Europeană a cercetărilor pe embrioni umani. Ca urmare a îndemnului Patriarhiei Române de a susţine şi de a populariza Initiaţiva cetăţenească europeană «Unul dintre noi», Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Departamentul Pro Vita, îşi anunţă oficial implicarea în procesul colectării de semnături pentru oprirea finanţării de către Uniunea Europeană a cercetărilor pe embrioni umani. Motivaţia acestei implicări rezidă în dorinţa de a participa în mod activ la soluţionarea unei probleme delicate din punct de vedere spiritual-moral. Totodată, această implicare coincide şi cu împlinirea scopului Departamentului Pro Vita, acela de a salva, proteja şi cultiva viaţa umană încă de la momentul concepţiei”, spune preotul Ştefan Zaharia.

În cadrul proiectului s-au strâns până acum  450.000 de semnături. Implicarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în sprijinirea demersurilor face parte din misiunea asumată în 2010, atunci când s-a înfiinţat Departamentul Pro Vita, acela de a contribui în mod activ la salvarea, protejarea şi cultivarea vieţii umane chiar din momentul concepţiei. Astfel, au fost demarate mai multe programe de prevenţie, de consiliere şi suport material destinate tinerelor şi femeilor însărcinate. Cei care doresc mai multe informaţii despre acest departament pot accesa www.doxologia.ro, www.provitaiasi.ro, sau direct la persoana de  contact OtiliaSerdenciuc, la numărul de telefon 0753 427 358.

Cristina IORDACHE