Un microbuz cu 9 persoane era să ajungă în lacul Izvorul Muntelui

microbuz 2*Opt moldoveni care se întorceau din Italia au fost răniţi uşor după ce microbuzul a plonjat 20 metri în gol, la Călugăreni

Nouă oameni au trecut, ieri dimineaţă, pe lângă moarte după ce microbuzul în care erau a derapat şi a ieşit de pe DN 15, la Călugăreni, comuna Poiana Teiului. Maşina s-a oprit într-un pâlc de copaci, la 20 de metri în jos, şi aceasta a fost şansa pasagerilor, pentru că altfel microbuzul ar fi aterizat în lacul Izvorul Muntelui. Şapte dintre pasageri au ajuns cu răni relativ uşoare, dar în stare de şoc, la spitalul din Târgu Neamţ. O femeie era lovită mai tare la un picior, iar ceilalţi la cap, însă oamenii s-au putut mişca singuri, erau conştienţi, dar îngroziţi când au văzut că puteau sfârşi la câţiva zeci de metri sub apă.

Din câte se pare, şoferul nu a redus suficient viteza pe porţiunea de drum cu mai multe curbe la stânga şi la dreapta şi a derapat pe carosabilul umed, a trecut prin parapet şi a plonjat în râpă. „Din primele cercetări la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 32 de ani, din Bucureşti, aflat la volanul unui microbuz pe DN 15, la Călugăreni, comuna Poiana Teiului, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile meteo şi de drum şi într-o succesiune de curbe a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un parapet, l-a rupt şi a plonjat în gol, într-o râpă. Conducătorul auto a fost testat, rezultatul etilotestului fiind negativ, iar cercetările continuă”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Practic, toţi cei 9 oameni din microbuz, inclusiv şoferul, au supravieţuit printr-un miracol, datorită pâlcului de copaci în care s-a oprit autovehiculul şi, mai mult decât atât, rănile suferite au fost nesemnificative, având în vedere zona şi riscul ca maşina să fi aterizat în apa adâncă a lacului. La faţa locului au ajuns foarte repede pompierii de la Garda de Intervenţie II Poiana Teiului cu o autospecială şi un echipaj SMURD. Militarii şi paramedicii au preluat mai întâi victimele, dintre care una era încă în microbuz din cauza rănii, iar abia apoi microbuzul a fost adus pe şosea. „Miercuri, 5 noiembrie 2014, la ora 9,52, prin dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că un microbuz, în care se aflau nouă persoane, a derapat şi a ieşit de pe carosabil, în satul Călugăreni, comuna Poiana Teiului”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. “La locul indicat s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Poiana Teiului a Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. La sosirea militarilor microbuzul era în pantă, la aproximativ 20 de metri de DN15, pe roţi. O femeie era în microbuz, lovită la un picior, iar o altă persoană prezenta un hematom la nivelul capului. Ulterior, au venit patru persoane la echipajele de la faţa locului, acuzând dureri de cap, fiecare cu hematom, astfel că militarii au preluat victimele în ambulanţa SMURD şi au început deplasarea către Spitalul Târgu Neamţ”, a mai spus ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Pe drum, două ambulanţe al SAJ Neamţ au preluat câte doi dintre răniţi şi i-au trasnportat la spital.

Cei opt pasageri sunt toţi din Republica Moldova şi se întorceau din Italia, urmând să ajungă acasă.

Cristina Iordache