Un medic şi un jurist râvnesc la şefia CAS Neamţ

CAS

 Dacă până astăzi, la ora 17, nu apar noi candidaturi pentru ocuparea funcţiei de preşedinte director-general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, examenul programat să înceapă pe 19 noiembrie 2013 va fi susţinut de doar doi aspiranţi. Este vorba despre dr. Magda Spînoiu, actualul şef interimar al CAS Neamţ, şi juristul Radu Firăstrău, de la Roman, care şi-au depus dosarele săptămâna trecută. Deşi zvonerii şi răspândacii au inoculat opiniei publice ideea că şi jurista Daniela Soroceanu, secretar al Consiliului Judeţean, ar fi „cu ochii” pe post, aceasta ne-a declarat că orizontul său nu mai este de mult atât de îngust: „Nici gând să vreau postul de la Casa Neamţ; acum am alt drum, alte preocupări. Dacă ar fi vorba despre funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate, atunci chiar m-ar interesa, însă nu este cazul, pentru că postul nu este liber…”.

Postul de conducere de la Casa Neamţ este râvnit de Radu Firăstrău, în vâstă de 33 de ani, fiul renumiţilor medici Victor şi Eugenia Firăstrău, de la Roman. Juristul este cunoscut în mediul politic, cu precădere în PNL, însă rămâne de văzut dacă susţinerea politică va fi un atu.

„As-ul din mânecă” al doctoriţei Magda Spînoiu este experienţa, implicarea directă privind punerea în practică a legislaţiei specifice. Dr. Spînoiu a fost în conducerea CAS Neamţ aproape de la înfiinţarea instituţiei, iniţial în postura de medic şef, iar în ultimul an- de preşedinte.

Până la probele de concurs, primul hop care trebuie trecut este cel al selecţiei dosarelor. Ulterior, prima probă de concurs, examenul scris, va avea loc pe 19 noiembrie, iar după 5 zile candidaţii vor avea de susţinut interviul, pe baza unui plan de management.

Geanina NICORESCU