Un medic din Neamţ a sesizat CNA şi a câştigat

CNA scoala* „Am cerut respectarea legii în cazul abuzului emoţional şi psihic promovat de Ministerul Educaţiei Naţionale cu prilejul unor manifestări macabre în şcoli”

În numele Asociaţiei Române pentru Apărarea Creştinilor, medicul de familie Filip Panait, din judeţul Neamţ, a formulat o plângere la CNA privind abuzul emoţional şi psihic exercitat asupra copiilor cu ocazia unor manifestări de Halloween televizate şi a avertizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ să nu mai promoveze manifestările macabre legate de această aşa-zisă sărbătoare.

„De la CNA am primit răspunsul ieri şi vreau să-l fac public pentru a arăta că nu trebuie să cedăm în fața unor manifestări de acest gen. Am formulat petiții și către Avocatul Poporului contra Ministerului Educației Naționale, dar răspunsul a fost nesatisfăcător, așa că mai insist”, ne-a declarat dr. Panait, preşedinte al Asociaţiei Române Pentru Apărarea Creştinilor.

Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Convenţia ONU pentru drepturile copilului obligă toate autorităţile şi actorii implicaţi în educaţia copiilor să subscrie orice activitate interesului superior al copilului, printr-o educaţie echilibrată şi adaptată nevoilor psiho-sociale ale acestora. Lege care, potrivit doctorului Panait, „este încălcată frecvent prin organizarea unor manifestaţii macabre, de promovare a morţii, în loc să-i înveţe pe copii lucruri bune despre viaţă. Şi ne mai mirăm că unii elevi cad în depresie, că ajung să-şi pună ştreangul de gât!”  

Răspunsul CNA se referă la sesizările referitoare la emisiuni de divertisment difuzate de un post de televiziune între lunile mai şi decembrie 2014 şi analizate în şedinţa publică a CNA din 12 februarie 2015.

În perioada precizată a fost prezentat un club al tăticilor care a făcut o vizită la un centrul de plasament, pentru a realiza un program pentru copiii din centru. Emisiunea a fost difuzată în octombrie 2014 în jurul orei 18:30.

Iată răspunsul CNA: „Întrunit în şedinţa publică din 12 februarie 2015, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat un amplu raport de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate cu privire la emisiunile de divertisment transmise între lunile mai şi decembrie 2014 de către u anumit post de televiziune. Raportul a cuprins reclamaţiile primite la CNA pentru acest post de televiziune, inclusiv reclamaţia dumneavoastră. La întocmirea rapoartelor de monitorizare analizate de membrii Consiliului în şedinţa publică s-au avut în vedere mai multe aspecte, cum ar fi modul de abordare a unor subiecte în emisiunile de divertisment reclamate, titlurile şi textele afişate pe ecran, limbajul folosit de invitaţi sau atitudinea moderatorilor. De asemenea, Consiliul a ţinut cont de genul programului, precum şi de ora de difuzare a emisiunilor analizate.

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au vizionat secvenţele relevante conform selecţiilor video făcute de Direcţia Monitorizare pentru emisiunile respective şi au audiat punctul de vedere exprimat de reprezentantul postului de televiziune, prezent la şedinţă.

La finalul dezbaterilor, Consiliul a decis să sancţioneze cu amendă în cuantum de 70.000 de lei postul tv, deoarece radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 3 alin. (1)[1] şi 39 alin. (2)[2] din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi nici cele ale art. 40 alin. (3)[3] şi art. 18 lit. a)[4] şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual”, a transmis Laura Georgescu, preşedinte CNA, prin biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul.

„În ceea ce priveşte manifestările legate de Halloween în şcoli, am trimis o petiţie  la Avocatul Poporului, urmând să monitorizez desfăşurarea evenimentelor. Începând din anul şcolar viitor voi cere ajutorul unor voluntari care vor  supraveghea toate şcolile şi vor semnala abaterile de la legislaţia naţională”, a conchis dr. Panait.

 

Geanina NICORESCU