Un leu pentru Casa Celibidache

Nu mai puțin de 2,6 milioane de lei, adică aproape 600.000 de euro, costă lucrarea de consolidare și reabilitare a casei cunoscutului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache. La începutul acestui an, Primăria Roman a intrat în posesia clădirii, de la moștenitorii lui Celibdache, contra sumei de 150.000 de lei. În ciuda eforturilor de până acum de a găsi surse de finanțare, doritorii nu se înghesuie. Astfel, primarul Laurențiu Leoreanu ia în considerare chiar crearea unui proiect asemenea celui pentru construcția clădirii în care funcționează Ateneul Român. „Așteptăm să obținem o finanțare pentru ca, în anul 2013, clădirea să intre în reabilitare. Am avut mai multe discuții și am primit promisiuni că vom primi un sprijin important. În mod direct se va ocupa și deputatul Elena Udrea, prin crearea unui lobby la nivelul marilor constructori și realizarea unui program ca cel de la Ateneu – Dați un leu pentru Casa Celibidache. Astfel, dincolo de participarea bugetului local și alte fonduri pe care le putem obține, avem nevoie de un sprijin de la firme puternice care să sprijine un obiectiv nobil pentru municipiu, dar care ține și de patrimoniul național și chiar internațional”, a declarat edilul Romanului.

Conform unui proiect realizat de hotărâre a Consiliului Local, bazat pe expertiza unei firme de profil din Bacău, investiția ar urma să fie realizată în decursul a doi ani – 1,61 milioane de lei în primul an, respectiv 968.000 de lei, în cel de-al doilea an. Banii sunt folosiți atât pentru consolidarea fundației clădirii, cât și pentru echiparea cu centrală termică, sistem de climatizare, echipamente electrice, iluminat decorativ, dar și refacerea trotuarelor, spațiilor verzi și a aleilor din curtea interioară. Administrația locală a contat și pe un sprijin din partea Ministerului Culturii, însă acesta nu s-a definitivat în alocarea de bani. După ce Casa Celibidache va fi refăcută, autoritățile vor să amenajeze aici o școală de muzică nouă și chiar un muzeu dedicat marelui compozitor în memoria căruia Unesco a declarat 2012 ca fiind Anul Sergiu Celibidache.