Un fost mecanic din Neamţ vinde seminţe păstrate tocmai din perioada comunistă

ValiCucu 004

La nici 30 de kilometri de Piatra Neamţ şi la “o aruncătură de băţ” de vreo doi kilometri de Tg Neamţ un fost mecanic a reuşit dintr-o simplă pasiune să păstreze seminţe autohtone, nehibridizate de legume. Vali Cucu, cum îl ştiu toţi locuitorii din comuna Bălţăteşti dar şi iubitorii pasionaţi de legumicultură din toată ţara şi chiar din străinătate s-a apucat de agricultură pe când avea 22 de ani, pentru consumul propriu. “Am obţinut de la un fost inginer agronom, acum 30 de ani, care lucra la serele de lângă Girov un pumn de seminţe, de roşii şi de ardei pe care le-am răsădit şi le-am păstrat an de an, fără să hibridizez nimic. Astfel se face că azi, am aceleaşi seminţe din care fac răsaduri pe care le vând tuturor celor care vor să simtă gustul de odinioară al roşiilor sau al ardeilor” ne mărturiseşte cu zâmbetul pe faţa arsă deja de soare, Vali Cucu. Chiar dacă are 60 de ani, încă se mai trezeşte la 5 dimineaţa să plivească în sere şi să pregătească grădina. Cu grijă, cu dragoste de plante, cum însuşi ne mărturiseşte, a strâns în tot acest timp diferite soiuri de legume atât romăneşti cât şi din alte ţări, “pentru că şi ei au soiuri tradiţionale, nehibridizate, pe care le păstrează cu sfinţenie, însă eu am reuşit să le procur şi să le înmulţesc, pentru că s-au adaptat solului nostru” spune domnul Vali. Astfel, astăzi,, nea Vali din Bălţăteşti vinde seminţe dar şi răsaduri din soiuri precum: roşia gigant, roşia pom, roşia gogoşar bună pentru sucul de roşii, dar şi ardei, gogoşari şi chiar vinete. Cu un singur pumn de seminţe obţinute de la un agronom cu inimă mare, s-a ajuns astfel să îşi dezvolte propria afacere, care nu se limitează doar la comericializarea pe internet sau prin poştă a seminţelor sau răsadurilor, ci şi la împărtăşirea unor secrete despre plantarea şi întreţinerea lor ca fiecare să se bucure de producţie, dar mai ales de gustul copilăriei.

 

Pasiunea este secretul reuşitei

 

“Sunt bucuros când îmi cer sfaturi, cei tineri şi nu ţin secret absolut nimic. Peste 90 la sută dintre cumpărătorii mei sunt oameni de la oraşe care au câte o bucăţică de teren pe undeva sau chiar îşi doresc să pună în balcon răsaduri. Am trimis seminţe şi am dat sfaturi despre plantarea legumelor şi unor călugări de la Athos, care au aflat de pe internet de mine. Am un simplu album cu fotografii ale unor legume şi un anunţ pe un site unde pot posta gratis” ne-a declarant Vali Cucu. Roşiile a căror sămânţă s-a păstrat de peste 30 de ani ajung să cântărească şi 1,5 kg bucata. Secretul este plantarea la timp şi în condiţii optime, tratarea fără pesticide şi chimicale şi multă dragoste. “Plantele simt şi comunică, am studiat singur acest lucru, dacă ai grijă de ele, dacă le vorbeşti, chiar şi în gând, negreşit te vor răsplăti cu fructe bogate şi gustoase” a mărturisit nea Vali.

 

Închiderea fabricii a fost momentul unui nou început

 

Cât priveşte afacerea care a rezultat de pe urma pasiunii, dezvoltată în ultimii şase ani, după ce s-a iniţiat singur în toate avantajele oferite de internet, Vali Cucu ne spune simplu: “pentru mine este un mijloc de existenţă, a fost salvarea mea după ce fabrica la care am lucrat peste 20 de ani s-a închis, iar azi, pot spune că e combinaţia perfectă între existenţa mea şi plăcerea de a le îngriji, pentru că nu pot trăi fără plante”

 

Simona VASILIU