Un căutător de comori a dat peste o mină antipersonal

bombaUn bărbat care deţine legal detectorul de metale a descoperit în pădurea Oglinzi un întreg arsenal rămas neexplodat din al doilea război mondial. Piesa cea mai tare din colecţia ce zăcea „adormită” sub mormanul de pământ şi frunze este o mină antipersonal cu schije. Dar nemţeanul a mai găsit un proiectil exploziv de calibrul 75 mm, un focos pentru lovitură de aruncător, un cartuş de 14,5 mm şi nouă cartuşe de 7,92 mm.

Muniţiile au fost descoperite după căutări fervente, bărbatul nerenunţând cu una cu două în tentativa lui de a găsi şi ceva comori, nu doar relicve de război. După ce s-a convins că nu mai are altă şansă, bărbatul a luat frumuşel „prada de război” şi a plecat acasă. Deşi a fost la un pas de o tragedie, a riscat în dorinţa de a se convinge că piesele găsite nu ascund şi ceva monede, artefacte şi orice fel de obiecte cu valoare. Abia duminică dimineaţă a sunat la 112 şi a chemat pirotehniştii. „Militarii au preluat de acasă de la el toată acea muniţie! Vă daţi seama, el a făcut o mare eroare, dezgropând şi transportând acele explozive, care se puteau oricând declanşa! Colegii de la echipa pirotehnică mi-au spus că respectivul domn este un tip cult, are de ceva vreme detectorul de metale, astfel că este surprinzător gestul lui, de a-şi risca viaţa, şi nu doar pe a lui. Mina antipersonal găsită are o rază de acţiune de 200 metri pătraţi, dacă este montată pe un ţăruş deasupra pământului, de exemplu, sau produce o explozie mai redusă dacă este îngropată. Oricum, riscul este foarte mare. Bărbatul a fost instruit, a semnat că a luat la cunoştinţă, sperăm să nu mai avem astfel de incidente”, a declarat colonelul Ioan Niţică, şeful ISU Neamţ. După ce au preluat muniţia, pirotehniştii au mers în pădure şi au verificat 250 mp de teren, fără a mai găsi alte elemente.

Detectoristul este din zonă şi deţine detectorul de vreo 3 ani. Pasiunea pentru comori cel mai probabil că l-a determinat să procedeze la un mod amatorist şi cu siguranţă următoarea dată riscă să fie amendat dacă repetă greşeala. Sunt reguli clare în domeniu care obligă orice detectorist să anunţe mai întâi autorităţile în cazul când găsesc obiecte. Mai ales muniţie neexplodată:

Tot duminică, din Drăgăneşti, un tânăr de 17 ani a anunţat la 112 că a găsit o grenadă de mână pe păşune. Băiatul era cu vitele la păscut, pe islazul din satul Râşca, în momentul când a văzut ceva metalic pe jumătate ieşind din pământ. El a scormonit un pic şi când a văzut peste ce a dat, s-a îndepărtat, a mânat vacile şi a sunat la 112. „Duminică, în urma apelului de la ora 11,06, echipa pirotehnică s-a deplasat în satul Râşca şi a preluat o grenadă de mână defensivă, apoi a efectuat cercetarea zonei pe o suprafaţă de 100 mp fără a mai descoperi alte elemente de muniţie”, a precizat locotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Cristina Iordache