Un căruţaş beat a intrat într-o maşină

Un singur accident a avut loc în Neamţ de vineri după-amiază până duminică dimineață. Sâmbătă, 1 august, cu puţin înainte de miezul nopţii, la Podoleni un căruţaş băut a intrat în intersecţie fără se se asigure şi să acorde prioritate şi a intrat într-o maşină.

Polițiștii rutieri care au ajuns la faţa locului au stabilit că n timp ce un bărbat de 27 de ani, din Podoleni, conducea un vehicul cu tracțiune animală pe str. Alexandru Ioan Cuza, ajuns la intersecția cu DN 15 nu ar fi respectat semnificația indicatorului „OPRIRE” şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe DN 15, din direcția de deplasare Bacău – Piatra Neamț.

“În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager din vehicul cu tracțiune animală, un bărbat de 31 de ani, din Zănești. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv pentru căruțaș și negativ pentru conducătorul auto”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa.

C.I.