Un adolescent s-a urcat la volan şi s-a izbit cu maşina de un copac

În noaptea de 6 spre 7 martie, pe la ora două, s-a dat alarma la poliţie, pompieri şi salvare, după ce un tânăr de 17 ani, din Răuceşti, a intrat cu maşina pe care o condusese, evident, fără permis, direct într-un copac de la marginea drumului, pe strada Ştefan cel Mare, din Tîrgu Neamţ. „La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de pompieri Tîrgu Neamţ. La eveniment s-a deplasat şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ. Ajunse la locul evenimentului, forţele, au intervenit pentru decarcerarea victimei, cu ajutorul sculelor şi utilajelor din dotare, iar după extragere victima fost preluată, în stare de conștiență, de echipajul SAJ şi transportat la Spitalul Tîrgu Neamţ”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Potrivit informaţiilor oferite de poliţişti, tânărul care a condus autoturismul nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului, rezultatul testării fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi pentru infracţiuni la regimul rutier.

Geanina NICORESCU