Ucis de un șofer care a fugit de la locul accidentului

accidentPoliția Rutieră Neamț caută șoferul unei autoutilitare marca Ford sau Iveco implicat într-un accident mortal din noaptea de 15 spre 16 octombrie.

Evenimentul s-a produs în comuna Sagna, pe DJ 207 A, joi, în jurul orei 21,30, iar participanții la trafic au sunat la 112 imediat după ce bărbatul care era întins pe asfalt a fost lovit de o mașină ce nu a oprit deloc. Autoutilitara a trecut efectiv peste cel întins pe caldarâm, zdrobindu-i capul. Polițiștii care au ajuns la fața locului au chemat mașina Medicinii Legale, care a luat cadavrul și l-a transportat direct la morga Spitalului Roman pentru autopsie, întrucât cadrele medicale de pe ambulanță au găsit bărbatul mort și oricât au încercat, nu au mai avut ce face pentru readucerea la viață a victimei, care avea un traumatism cranio-cerebral deschis, potrivit Mihaelei Olaru, asistenta șefă a Serviciului de Ambulanță Neamț.

Polițiștii au făcut cercetările și au stabilit identitatea victimei. „Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că, în intervalul orar 20,30-21,30, un bărbat de 46 de ani din Sagna, aflat pe carosabil, a fost accidentat mortal de către un autovehicul, al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Roman, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Din audierile martorilor, polițiștii rutieri împreună cu structurile de ordine publică implicate au stabilit că vehiculul ar fi o autoutilitară, posibil marca Ford sau Iveco. Cercetările continuă pentru identificarea și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. „Orice persoană care poate oferi detalii cu privire la vehiculul sau persoanele implicate, este rugată să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune pe numărul unic de urgență 112“, a mai spus sursa citată.

Cristina Iordache