Ucis de un arbore

mort*Pompierii au fost solicitaţi să salveze muncitorul forestier şi au mers 5 km prin pădure

*Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă, dar nu a mai putut fi salvat

Un bărbat de 47 de ani din comuna Pipirig a murit, luni dmineaţă, strivit de un arbore, în pădure. Iosif Ştefan A. era angajat ca fasonator mecanic al unei firme de exploatarea lemnului din Poiana Teiului care avea o partidă în lucru la Boboieşti, Pipirig. Luni dimineaţă, bărbatul curăţa un arbore doborât în momentul când a fost surprins de un alt copac ce era doborât de colegi de-ai săi. Muncitorii au sărit să-l ajute şi au sunat imediat la 112 solicitând ajutorul pompierilor pentru a da deoparte copacul gros aşa încât colegul lor să mai aibă şanse de supravieţuire. Însă, după ce au ajuns aproape de locul indicat, pompierii au fost nevoiţi să meargă pe jos 5 km cu echipamentele necesare intervenţiei, întrucât accesul în pădure nu se putea face cu autospeciala.

„Luni, 20 octombrie 2014, la ora 10,48, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că un bărbat a fost prins sub un pom, în satul Boboieşti, comuna Pipirig. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD. Pentru a ajunge locul evenimentului, aflat în pădure, pompierii au parcurs cinci km pe jos, cu echipamentele necesare – motofierăstrău, defibrilator, targă şi butelie de oxygen”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. La sosirea militarilor, muncitorul era prins între crengile coapcului, în stare de inconştienţă, potrivit oficialului ISU.

“Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost degajat de pompieri şi preluat de paramedici, care au efectuat manevre de resuscitare cardio-pulmonară, până la sosirea unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a declarat decesul”, mai precizează ofiţerul de presă ISU.

Tragedia petrecută luni este acum în atenţia poliţiei şi a inspectorilor de muncă. “Evenimentul s-a produs în timp ce o echipă de muncitori ai angajatorului din Poiana Teiului desfăşura activităţi în parcela de la Pârâul Izvor, în pădurea de la Boboieşti, Pipirig, când salariatul în vârstă de 47 de ani a fost surprins de un arbore doborât de ceilalţi muncitori, care a căzut peste el. Se efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările acestui accident de muncă mortal înregistrat la acest angajator”, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie.

Cristina IORDACHE