Turnurile lui Bezem

bezem

 Pictorul Dumitru Bezem revine pe simeze din nou, de data aceasta cu aproximativ 70 de tablouri mai vechi sau mai noi din creaţia sa personală. Joi 15 mai, la Galeria de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra Neamţ, începând cu ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziţiei, în prezentarea criticului de artă Lucian Strochi.

“Toate picturile expoziţiei sunt interesante, în special cele două turnuri din Piatra Neamţ, acestea fiind unice. Le-am pictat de mai multe ori, dar acestea cred că sunt unice. Expun tablourile, nu din nevoia de a mă afişa, ci din nevoia de a comunica continuu. Este ineresant faptul că sunt lucruri care vin de la sine, un individ işi poate vedea demersul din copilărie. O învăţătoare mi-a spus că aş putea să fiu un pictor bun. Deşi, mult mai târziu, fiind bun şi la materiile umaniste, mi s-a spus că voi fi un bun avocat. Am ales comunicarea prin pictură, cred că mă exprim mult mai bine prin imagine decât prin alt limbaj. Desenez de pe vremea copilăriei, de la o vârstă destul de fragedă“, declară Dumitru Bezem.

Universul pictural al lui Bezem trădează o sensibilitate aparte, un graţios simţ al intimitaţii şi o predilecţie pentru universul floral, portret, interioare, peisaje sau clădiri. Un spaţiu plastic în care frumosul şi atmosfericul emoţiei sincere va încânta cu siguranţă.  “În marea lor majoritate, temele sunt cunoscute de cei care vizitează expoziţiile. Am peisaje inedite, flori, puţine naturi statice de această dată, am şi unele picturi cu teme care au fost inspirate din perioada Pascală. Sunt, în genere, lucrări pe care mi le doresc luminoase“, declară artistul.

Dumitru Bezem are şi un sfat pentru tinerii care vor să devină pictori. “Tinerii ar trebui să aibă, în primul rând, susţinere. Nu e suficient să simţi că vrei să faci. Trebuie să fii susţinut atât de familie cât şi de societate. Noi, ca artişti, vrem să fim susţinuţi la un moment dat chiar şi de stat”, concluzionează Dumitru Bezem.

Dumitru Bezem s-a născut la 23 octombrie 1947  în Tarcau, judeţul Neamţ. În anul 1972 este absolvent al Facultatii de Arte Plastice din Iaşi şi debutează pe simeze încă din anii studenţiei (1970, Iaşi). Expune cam peste tot unde se poate expune în România şi la Paris (1990), Strasbourg (1999), Martely (Ungaria, 1996), în Olanda şi Anglia.

Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârţitul lunii mai.

Andreea FLOREA