Turiştii, atraşi de casa Micle şi fosta şcoală a lui Ion Creangă

casa micle

Obiectivele turistice din Târgu Neamţ sunt în această perioadă a anului cercetate de numeroşi vizitatori dornici să descopere frumuseţile zonei. Muzeograful Vasile Diaconu ne-a făcut o prezentare a activităţii pe care o desfăşoară în cadrul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Târgu Neamţ, aflat în fosta Şcoală Domnească, unde a învăţat şi Ion Creangă. Muzeul se află pe lista obiectivelor turistice alături de alte muzee, monumente, mănăstiri. Astfel, începând cu luna iunie s-a înregistrat un număr mare de vizitatori care, speră muzeograful să se păstreze pe tot parcursul verii. La câţiva metri de muzeul de istorie se află Casa Memorială a Veronicăi Micle. Deşi are o suprafaţă mai mică decât alte muzee de acest tip, iubitorii de cultură şi literatură pot descoperi aici de la obiecte personale ale poetei, până la donaţii care au sporit dimensiunea istorică şi culturală a casei memoriale. Ambele muzee sunt deschise publicului într-un interval orar extrem de generos pentru această perioadă a anului, iar vizitatorii sunt aşteptaţi să cunoască şi această latură a zonei moldave.

“Cei care ne trec pragul pleacă altfel decât cum au venit aici, în căsuţa aceasta care are încărcătură specială “, a declarat Dorina Chirilă, custode la Casa Memorială Veronica Micle.

La rându-i, muzeul are atracţii pentru vizitatori. “Sunt câteva puncte forte în cadrul expoziţiei noastre care zic eu că prezintă o atractivitate mai mare pentru vizitatori,  în funcţie de categoria lor de vârstă. Cei mici sunt atraşi de reproducerile pe care le avem în cadrul expoziţiei şi în una dintre săli, unde am încercat noi să facem o reconstituire a unei locuinţe din secolele V-VII . Adulţii găsesc şi ei lucruri speciale în muzeul nostru. Pe lângă importanţa locaţiei – vorbim despre fosta Şcoală Domnească, în care a învăţat Ion Creangă – sectorul etnografic este o parte care prezintă interes pentru turişti pentru că mulţi dintre ei rememorează clipele din copilărie şi ceea ce vedeau la bunicii lor”, a declarat Vasile Diaconu- muzeograf la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ.

I.C.