Tu știi ce stil vestimentar să adopți în funcție de eveniment? Iată 3 tipuri de compleuri ce nu trebuie să lipsească din garderoba ta de primăvară

Perioada de tranziție dintre anotimpuri aduce mari provocări din punct de vedere stilistic. Probabil te gândești și tu adesea ce poți purta astfel încât să nu îți fie prea frig sau prea cald și să arăți excelent, indiferent de ocazie. Ce poți purta astfel încât să arăți foarte bine și să nu îți faci griji în privința schimbărilor de temperatură? Iată o idee excelentă pentru tine: compleurile de damă. Acestea nu s-au demodat niciodată, însă în ultimii ani parcă sunt din ce în ce mai dorite și mai populare. Nu mai trebuie să îți faci griji că nu știi cum să asortezi diverse articole vestimentare pentru a obține o ținută deosebită. Doar îmbraci un compleu, alegi accesoriile, o jachetă sau un palton și ești gata să începi o nouă zi. 

Iată 3 tipuri de compleuri pe care trebuie să le ai pentru a marca începutul primăverii

Compleu casual

Stilul casual s-a dezvoltat în vremurile moderne, fiind unul dintre cele mai apreciate stiluri vestimentare datorită vibe-ului relaxat și totuși rafinat, în ciuda faptului că pare că nu ai depus prea mult efort. Ținutele casual pun accent pe funcționalitate astfel că sunt ideale de purtat zi de zi. Presupune piese basic, confortabile din materiale lejere, pe care cel mai probabil le găsim în orice garderobă. În acest stil vestimentar se încadrează compleul alcătuit dintr-o pereche de pantaloni și un top, cămașă sau hanorac care pot fi din diferite materiale precum: vâscoză satinată, bumbac, jerse, tricot sau blug. Fie că preferi plimbările prin parc, fie că mergi la film sau ieși cu prietenii la o terasă, oricare dintre aceste ținute pot fi combinate cu ușurință cu niște accesorii vintage și o pereche de sneakers sau teniși.

Compleu office

Probabil cel mai dificil ți se va părea să alegi ținutele pentru birou în această perioadă. Ce poți purta astfel încât să arăți foarte bine chiar și atunci când vremea este schimbătoare? Ei bine, cu un compleu format din sacou cu o croială simplă și o pereche de pantaloni sau fustă nu vei da niciodată greș. O astfel de alegere te va face să ieși din anonimat într-un mod foarte subtil, acest stil fiind unul simplist, dar care inspiră rafinament. Un compleu compus din poplin, piele ecologică sau stofă, este varianta perfectă pentru o zi solicitantă în care ședințele cu colegii sau colaboratorii sunt nelipsite.

Compleu elegant

Dacă urmează un eveniment care impune un stil elegant și nu ai timp să cauți cum să asortezi piesele vestimentare, alege un compleu format dintr-un sacou și o fustă sau pantaloni la dungă la care trebuie să mai adaugi doar o pereche de pantofi și niște accesorii cu pietre strălucitoare pentru un look radiant. Indiferent că ieși cu prietenii în oraș sau mergi la un cocktail party, alege piese vestimentare bine croite, realizate din materiale de calitate, care să-ți avantajeze silueta. Aceste tipuri de compleuri pot fi găsite pe Bogas.ro, unde există o întreagă colecție în funcție de evenimentul la care vei participa. 

Dacă ai deja în minte stiluri pe care vrei să le încerci și care îți lipsesc din garderobă, poate este timpul să mergi la o sesiune de shopping. Dacă vrei să te simți încrezătoare și feminină, dar îți este teamă să nu cazi în capcana ținutelor plictisitoare, alege un outfit modern dat de un compleu ce va fi mereu în vogă.

Sursa foto: pexels.com