Trupa „Arlechin” la festivalul de la Craiova

sefele

Joi, 14 noiembrie, trupa „Arlechin” a Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” invită pietrenii la spectacolul acestei stagiuni „Şefele”, o adaptare după Werner Schwab. Din distribuţie fac parte Dorina Macovei – rolul Ernei, Elena Ivan – în rolul Mariei şi Magda Gherghescu  – care o interpretează pe Grete.  “Piesa “Şefele” este o adaptare a textului dramaturgului austriac Werner Schwab, cu o punere în scenă centrată pe frământările sufleteşti ale unor personaje de o umanitate derizorie” spune regizorul Dan Iacob. Spectacolul de joi, de la ora 17, are loc în sala Atelier a bibliotecii judeţene,laccesul fiind liber.

Premiera a avut loc în ultima zi a lunii octombrie, iar la o săptămână spectacolul a fost invitat să participe la Festivalul de Teatru „Mereu tânăr” organizat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, la Craiova. „Este prima ediţie a acestui festival destinat actorilor de vârsta a treia. Felicităm colegii de la Craiova pentru această idee, pe care fără modestie au preluat-o de la noi. Mă refer la modelul început ca experiment şi apoi devenit tot mai consistent la Piatra-Neamţ, cu 9 premiere în patru ani şi jumătate de activitate. De altfel, pe lângă replica de la Craiova, cu apariţia trupei „Cutezătorii” în cadrul Bibliotecii Judeţene, modelul nemţean a stat şi la baza apariţiei Trupei „Ambiţioşii” de la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila. Festivalul de la Craiova a fost o experienţă bună, cu excepţia faptului că s-au acordat acum doar diplome de participare, nu şi premii” a mai spus Dan Iacob. Participarea la acest festival, desfăşurat în perioada 5 – 7 noiembrie, aduce trupei „Arlechin” argumente pentru statutul de model atât pentru cei care i-au urmat exemplul de-a lungul timpului, cât şi pentru cei care vor dori să o facă pe viitor. Juriul a fost unul profesionist, format din Alina Rece, regizor la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, prof. univ. dr. George Sorescu – scriitor şi critic literar, prof. dr. Nicolae Bălaşa – scriitor şi dramaturg.

Cristina IORDACHE