Treziți în incendiul de la sobă

O familie din satul Lunca Vânători (comuna Vânători Neamț) s-a trezit, luni noapte, în zgomotul produs de flăcările ce cuprinseseră soba din cameră. Oamenii au reușit să iasă din casă și au chemat pompierii în ajutor, la ora 22:50. La locul solicitării au ajuns un ofițer și 10 subofițeri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț. Militarii au ajuns repede după apel, astfel că pagubele au fost limitate doar la bunurile materiale care se aflau în camera care ardea. „Militarii au stins incendiul și au stabilit că cel mai probabil acesta a pornit de la coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. (C.I.)