Trei persoane încarcerate, într-o mașină de „ocazie“

 

Doi pasageri și șoferul au rămas încarcerați în mașina care s-a izbit, ieri la prânz, într-un copac, în municipiul Roman.

Accidentul s-a produs pe strada Bogdan Dragoș, în timp ce șoferul, un bărbat de 60 de ani, din Roman, conducea spre centru și din cauză că era sub influența alcoolului, a pierdut controlul volanului și a ajuns în copac. Impactul a fost violent, toți ocupanții mașinii rămânând blocați între fiarele răsucite.

La fața locului au ajuns imediat echipajul de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Roman cu un echipaj SMURD, două ambulanțe și polițiștii. „Una dintre victime era în stare de inconștiență. Toate cele trei persoane au fost evacuate din autoturism după intervenția militarilor de descarcerare și asistate apoi de echipajele medicale, fiind transportate, în stare conștientă, la spital“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Una dintre victime este chiar șoferul, care s-a dovedit a se fi „înfruptat“ binișor din licori bahice. „Din cercetările efectuate la fața locului reiese că, în timp ce un bărbat de 60 de ani, din Roman, conducea autoturismul pe strada Bogdan Dragoș, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac de pe marginea carosabilului. În urma testării conducătorului auto, a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Șoferul se pare că a cam întrecut măsura, concentrația alcoolică redată de etilotest fiind de 1 mg/l în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru îngrijiri medicale și pentru stabilirea alcoolemiei.

*Cinci victime după ce mașina s-a răsturnat în câmp

O șoferiță, de 20 de ani, s-a răsturnat, joi noapte, cu mașina în câmp, la Pildești.

Tânăra nu consumase alcool, însă într-o curbă la dreapta, pe drumul comunal 54, a pierdut controlul volanului, a „traversat“ șoseaua și a ajuns în câmp. În mașină mai erau patru tineri, o fată și trei băieți, care au suferit traumatisme. „Din primele cercetări, reiese că în data de 4 august 2016, la ora 1:30, în timp ce o tânără de 20 de ani, din comuna Tămășeni, conducea un autoturism pe DC 54, la ieșirea din Pildești, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autovehiculului, a intrat pe contrasens și a ieșit în afara carosabilului, în câmp. În urma accidentului, cinci persoane au suferit leziuni. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ“, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea.

Toate cele cinci victime au fost transportate de ambulanțe la CPU Roman. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (C.I. Foto: inroman.ro)