Trei ore au căutat jandarmii şi câinele Picamu o femeie rătăcită în Ceahlău

jandarmi*În misiune s-au alăturat 4 pompieri şi 2 salvamontişti

*Localnica din Tarcău plecase după hribi în zona Mănăstirii Cerebuc, dar a deviat de la traseu

O femeie de 45 de ani, din Tarcău, a pus pe jar grupul cu care plecase după hribi şi numeroase forţe care au răscolit timp de trei ore pădurile din zona Mănăstirii Cerebuc. Misiunea celor 12 jandarmi montani mobilizaţi în căutarea femeii dispărute a fost cu atât mai grea cu cât în zonă nu este semnal la telefon şi căutarea s-a făcut pe o vreme capricioasă, cu ploaie, frig şi fără prea multe indicii care să crească şansele de a o găsi. Cele trei persoane cu care plecase femeia după ciuperci erau îngrijorate pentru că nici nu au observat când a dispărut aceasta şi nici nu puteau comunica telefonic cu ea, iar după ce au căutat o vreme şi au strigat-o în zadar, au decis să sune la 112. Nu era prima dată când cei patru mergeau la cules de hribi, dar gestul femeii care s-a lăsat „furată” de ciuperci a pus în alertă numeroase forţe de intervenţie care au plecat să răscolească mintele Ceahlău în căutarea ei. „Sâmbătă, 11 iulie, în jurul orei 11,40, jandarmii montani din Bicaz şi Durău au fost mobilizaţi pentru căutarea unei femei care s-a rătăcit după ce a mers împreună cu alte trei persoane la cules de ciuperci în zona împădurită de lângă Mănăstirea Cerebuc. Femeia s-a abătut de la traseele turistice, deplasându-se prin pădure spre Durău, iar pentru căutarea acesteia au intervenit 12 jandarmi şi câinele de serviciu Picamu, sprijiniţi de patru pompieri şi doi salvamontişti”, a declarat locotenentul Marius Gămănuţ, ofiţerul de presă al Jandarmeriei Neamţ.

Mai bine de trei ore de căutări în mediul montan împădurit din Masivul Ceahlău au rămas fără rezultat. Între timp, femeia rătăcită pe crestele Ceahlăului a coborât spre comuna Ceahlău şi de acolo a ajuns acasă, la Tarcău. Când a ajuns în zonă cu semnal, ea şi-a sunat prietenii şi i-a anunţat că e în drum spre casă. Toată lumea s-a liniştit, dar cu siguranţă nu vor uita aventura care putea să se termine neplăcut şi sigur vor ţine cont de regulile care trebuie respectate atunci când vor mai urca pe Ceahlău. „Au spus că nu au considerat necesar să treacă de la punctul de informare de la Durău, întrucât cunosc muntele. Nu este primul caz în care jandarmii montani intervin în sprijinul persoanelor rătăcite ori în ajutorul turiştilor rămaşi blocaţi în diferite zone ale muntelui şi de foarte multe ori sfaturile jandarmilor cu privire la respectarea regulilor de comportament pe munte nu au fost luate în considerare. Jandarmeria Neamţ recomandă tuturor persoanelor care frecventează traseele montane să respecte cu stricteţe recomandările jandarmilor montani pentru a evita astfel de evenimente”, a mai adăugat ofiţerul de presă.

Cristina IORDACHE