Trei elevi pompieri au primit “botezul focului” ieri, la Agapia

Proprietara şi o vecină au făcut atac de panică de la anexa în flăcări

Ieri dimineaţă, în jurul orei 9, s-a dat prima alarmă din viaţa a trei elevi aflaţi în stagiu de pregătire la Neamţ, după ce a fost anunţat un incendiu la Agapia. N-au avut prea mult timp la dispoziţie să-şi analizeze emoţiile, că imediat s-au îmbarcat într-o autospecială împreună cu un ofiţer şi şase subofiţeri de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ, urmaţi de o ambulanţă SMURD.
Când au ajuns la locul dezastrului, au uitat cu desăvârşire de propriile sentimente întrucât anexa ardea cu flăcări mari, iar proprietara, o femeie în vârstă, şi vecina ei, erau îngrozite şi panicate şi aveau imperioasă nevoie de ajutor medical. În timp ce paramedicii SMURD le-au preluat pe cele două femei şi le-au acordat primul ajutor, pompierii şi elevi s-au desfăşurat în teren şi au început lupta cu flăcările.
Pentru elevi, probabil că misiunea a părut extrem de îndelungată, dar pentru militari totul a durat fix 40 de minute, la capătul cărora nu mai fumega nici un focar şi tulumbele erau la locul lor, în autospecială. Intervenţia a fost însă una destul de complexă, întrucât flăcările ameninţau şi casa. “La sosirea pompierilor, anexa era cuprinsă de flăcări şi exista riscul extinderii acestora către casă. Militarii au protejat locuinţa şi au stins incendiul, după operaţiuni ce au durat aproximativ 40 de minute. În urma evenimentului, a ars anexa din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp, amenajată jumătate ca bucătărie de vară şi jumătate ca magazine, şi bunurile din interior. Cauza probabilă a incendiului o constituie materiale textile amplasate foarte aproape de o sobă metalică”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.
Tot miercuri, la 10,30, pompierii pietreni de-această dată au fost solicitaţi să stingă un incendiu ce a cuprins o maşină parcată pe bulevardul Dacia din Piatra Neamţ. Un echipaj de şase militari au sosit rapid la faţa locului şi au stins în scurt timp flăcările, care au ars în proporţie de 80% autoturismul. “Cauza probabilă a incendiului este fumatul”, a mai spus ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Cristina IORDACHE