Trei cursuri de formare profesională pentru nemțeni

În această lună, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, prin centrele de formare profesionale oferă 3 cursuri, în meseriile de frizer-coafor, manichiurist, pedichiurist și lucrător finisor pentru construcții. Cu cei 72 de cursanți, la nivel național, județul Neamț se clasează în primele 10 locuri. Pentru pregătirea de frizer-coafor, manichiurist, pedichiurist sunt două școlarizări, la care se vor instrui 50 de nemțeni. Tot pentru luna mai, în toată țara au fost organizate 166 programe de formare profesională, la care vor participa 2.752 de persoane. Școlarizările cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări de lucrător în comerț – 232 persoane; inspector (referent) resurse umane – 218 persoane; bucătar – 185 persoane; agent de securitate – 155 persoane; frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist – 124 persoane; operator introducere validare și prelucrare date – 108 persoane; contabil – 84; ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie publică – 81; frizer – 77; manichiură și pedichiură – 77. Judeţele unde sunt cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Vrancea (196 persoane), Dâmbovița (168), București (140 ), Brașov (126) și Mureş (117).

V. ANDRIEȘ