Tratarea TBC-ului, altfel

tbc 2 * Anul trecut, au murit de tuberculoză 25 de nemţeni

* Noua strategie urmăreşte până în 2020 asigurarea accesului universal la metodele rapide de diagnostic

Guvernul a aprobat,  în şedinţa de ieri, prin Hotărâre, Strategia Naţională de Control a Tuberculozei pentru perioada 2015-2020. O boală care încă ucide în ţara noastră din cauza diagnosticării tardive dar şi a conduitei defectuoase în administrarea tratamentelor. Potrivit statisticii întocmite la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, anul trecut au murit de tuberculoză 25 de bolnavi. În evidenţele medicilor de specialitate au rămas 346 de pacienţi, 5 dintre aceştia cu vârste sub 14 ani. Numărul bolnavilor din rural este dublu faţă de cel al pacienţilor din rural, condiţiile precare de trai şi alimentaţia deficitară fiind principalele cauze care tarează organismul uman. Anul trecut s-au înregistrat 86 de recidive de TBC, toate în rândul adulţilor. Actul normativ emis ieri are ca scop reducerea incidenţei şi mortalităţii provocate de tuberculoză, prin asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, diagnosticare, tratare şi creştere a aderenţei la tratament, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

„Cu toate progresele înregistrate în ultimii 12 ani, România este ţara Uniunii Europene cu cea mai mare incidenţă a tuberculozei (de patru ori peste media UE!), având una dintre cele mai mici rate de vindecare şi, corelativ, prezentând o creştere anuală a rezervorului de pacienţi infecţioși. Strategia îşi propune ca obiectiv final asigurarea condiţiilor pentru eliminarea tuberculozei ca problemă de sănătate publică în România, până în 2050”, se arată în comunicatul semnat de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Printre obiectivele specifice, Strategia urmăreşte până în 2020 asigurarea accesului universal la metodele rapide de diagnostic, diagnosticarea a cel puţin 85% din toate cazurile estimate de tuberculoză sensibilă şi tuberculoză rezistentă multidrog, tratarea cu succes a cel puţin 90% din cazurile noi şi a cel puţin 85% din retratamente, tratarea cu succes a 75% din cazurile de tuberculoză rezistentă multidrog, reducerea ratei generale a mortalităţii cauzate de tuberculoză la mai puţin de 4,3 la 100.000 de locuitori, îmbunătăţirea generală a capacităţii sistemului sanitar de a controla tuberculoza. În judeţul Neamţ avem o unitate regională pentru tratamentul tuberculozei, inclusiv al cauzurilor rezistente multidrog. Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani este susţinut financiar, pe partea administrativă, atât de Consiliul Local Alexandru cel Bun cât şi de Consiliul Judeţean Neamţ, iar prin programe specifice de reabilitare au fost accesate şi fonduri europene. Pentru finanţarea unităţii în vederea îmbunătăţirii conduitei terapeutice se tinde, de asemenea, spre atragerea de fonduri europene.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, adoptarea Strategiei Naţionale de Control a Tuberculozei face posibilă mobilizarea de resurse din fondurile structurale europene din perioada 2014-2020 şi din alte fonduri europene nerambursabile. Astfel, se prevede că Strategia va fi finanţată prin: 145 milioane de lei din fonduri structurale din exerciţiul financiar 2014-2020, 46 milioane de lei din fonduri donate de Norvegia, 37 de milioane lei provenind din Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, alocări de la bugetul de stat, alte finanţări rambursabile şi nerambursabile.  Prin atingerea obiectivelor anuale, cheltuielile totale, după un vârf în anul 2016, vor scădea treptat până în 2020. Bugetul total aferent Strategiei 2015-2020 pentru activităţile de diagnostic, tratament, dotare a laboratoarelor, supraveghere şi resurse umane se ridică la aproape 1,571 miliarde lei.

Tuberculoza este o boală gravă, cauzată de bacilul tuberculozei (bacilul Koch). Cea mai frecventă localizare este la nivelul plămânului. Tuberculoza se poate transmite de la o persoană bolnavă de tuberculoză pulmonară la alte persoane sănătoase, pe calea aerului. Dacă te prezinţi la medic la timp, tuberculoza este curabilă. Potrivit specialiştilor, netratată, boala poate duce la deces în circa cinci ani.

Geanina NICORESCU