Transportatorii cer respectarea legii

transport
*”Noi suntem controlați într-una, pe pirați nu-i vede nimeni”, se plâng reprezentanții firmelor de transport persoane din Neamț

Tratamentul discriminatoriu – controale zeloase pentru firmele cu licență și multă îngăduință pentru „pirații” care fură clienți de pe traseu – este principala nemulțumire a transportatorilor nemțeni de persoane.
Într-o întîlnire comună care a așezat la aceeași masă reprezentanții Asociaţiei Judeţene a Operatorilor Nemţeni de Transport Rutier și ai autorităților județene cu atribuții în acest domeniu, administratorii unor firme cunoscute de profil și-au spus ieri of-urile. Plătitori de taxe și impozite (nu doar cele clasice, ale oricărui angajator, ci și cele de licență pentru firmă și pentru fiecare autovehicul în parte), operatorii de transport au cerut un singur lucru: să se respecte legislația în domeniu și, dacă tot sunt ei cei care plătesc la greu atâtea biruri, instituțiile statului să-și facă datoria și să nu mai permită concurența la negru sau la gri. Adică pirateria în domeniu.Și nici strecurarea pe traseele adjudecate deja a altor operatori, sub pretextul curselor speciale (o altă practică considerată concurență neloială).
Toate aceste nemulțumiri (și multe altele) au și fost sintetizate într-un memoriu depus la Consiliul Județean unde ieri a și avut această întâlnire. Prezent și el la masa discuțiilor, Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean Neamț i-a invitat pe toţi transportatorii la întocmirea noului program de transport judeţean, dar şi la şedinţele Consiliului Judeţean în care se vor supune la vot programul sau traseele judeţene de transport persoane. Președintele CJ Neamț a făcut apel la cei prezenţi să aibă între dânşii relaţii corecte şi să încerce o înţelegere bazată pe dialog şi nu pe acuze şi reclamaţii reciproce.
În afară de Tărâță, la discuții au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu, directorul Direcţiei Dezvoltare a Consiliului Judeţean Neamţ, Doru Conache, Petre Stejar, din compartimentul Transporturi, comisarul Paul Costel Tablan, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subcomisarul Mihai Mavriş, Robert Iamandi, din partea ISCTR. Din partea transportatorilor au fost prezenţi administratorii firmelor Compastru, Mondotur, 4 Plus Trans, Briana Tour, Pristil şi Flozampet.

Daniel VINCA