Tragedie în comuna Doljești

Duminică, 5 iunie, in jurul orei 15:45, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment în urma căruia o persoană s-ar fi înecat în râul Siret. Două fete de 11 și 13 ani au mers la scăldat. Un localnic a observat faptul că cele două fete au nevoie de ajutor. Astfel a reușit să salveze una din fete. La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție, un autoturism de serviciu, două bărci și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman, membri ai SVSU Doljești și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman. Căutarea persoanei s-a efectuat atât pedestru cât și acvatic. Fetița a fost găsită de localnicii care au participat la căutări. Imediat a fost preluată de echipajul SMURD TIM și s-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul fetei în vârstă de 13 ani.

*RECOMANDĂRI*

Pompierii nemțeni vă recomandă să respectați regulile de prevenire pentru a evita producerea unor astfel de evenimente nedorite:

• frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

• evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

• nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;

• nu intraţi în apa rece înfierbântaţi;

• nu vă aventuraţi în apă seara târziu sau pe timp de noapte;

• nu vă aventurați în apă când sunteți în stare de ebrietate;

• să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Scăldatul poate deveni un pericol dacă este alimentat de neglijență și de ignorarea regulilor!