Tot frig!

frig

*Abia de vineri, 7 februarie gerul se va mai potoli, iar ninsorile vor fi tot mai rare

Chiar dacă Neamţul a scăpat deocamdată de avertizările meteorologilor, pe parcursul acestei săptămâni, vremea va rămâne deosebit de rece pentru această perioadCele mai scăzute temperaturi se vor înregistra pe timp de noapte. Atunci, gerul va coborî mercurul din termometre până la minus 17 grade Celsius. Şi ieri a fost frig în tot judeţul. La orele amiezei, în Târgu Neamţ se înregistrau minus 9 grade Celsius şi minus 8 grade Celsius la Roman. Nici pietrenii n-au fost scutiţi de ger, la ora 12, temperatura aerului fiind de minus 7 grade Celsius.

Dacă ne referim la grosimea stratului de zăpadă, în multe locuri din judeţ, omătul trecea de 30 de centimetri. Pentru astăzi, meteorologii estimează un cer mai mult acoperit, un vânt tăios şi ceva ninsori. La amiază, mercurul din termometre va arăta minus 8 grade Celsius. Treptat, după lăsarea întunericului temperatura aerului poate coborî până la minus 15 grade Celsius. Mâine va fi şi mai rece. Va ninge, iar gerul va „pişca” faţa la cele minus 11 grade Celsius. Noaptea, la Piatra Neamţ valul de aer de origine polară va îngheţa şi apa din găleţi, deoarece mercurul din termometre va indica minus 17 grade Celsius.

Şi vineri, cerul va fi mai mult acoperit. Maxima din termometre va fi de minus 8 grade Celsius. Nici în week-end nu vom scăpa de ger.

V. ANDRIEŞ