Ţinut la Urgenţe o săptămână, fără a putea fi internat

la spital

* Bărbatul, îmbolnăvit de alcool, nu avea unde să plece

* Cum dă frigul, Urgenţa spitalului se aglomerează de cazuri sociale, iar legea continuă să fie ambiguă în privinţa regimului de tratare

Perpetua Reformă în sănătate nu a rezolvat, până acum, problematica îngrijirii consumatorilor de alcool şi a persoanelor fără adăpost care aglomerează spitalele. Aceşti oameni beneficiază de tratamente costisitoare fără să fie contribuabili la fondul sănătăţii şi rămân, de multe ori, uitaţi în Urgenţă pentru că nu este obligaţia nimănui să-i preia şi să-i cazeze, cel puţin pe timp de noapte.

Abuzul de servicii medicale nu este restricţionat nici de noul pachet de bază, supus dezbaterii publice până la 1 noiembrie 2013 de către Ministerul Sănătăţii, iar medicii urgentişti, alături de manageii de spitale, îşi strigă nemulţumirea. Elocvent este cazul ajuns în atenţia cadrelor sanitare de la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean zilele trecute: un bărbat în vârstă de  43 de ani, rămas fără locuinţă şi doborât de alcool, a fost „cules” de pe stradă de un echipaj al ambulanţei şi dus la UPU. Acolo, a fost investigat, pus pe picioare cu ajutorul medicamentelor, însă nu într-atât încât să poată fi trimis înapoi, pe străzi. Asistentul social a sunat pe la toate instituţiile, pe la centrele sociale, dar nicăieri nu a putut fi primit, pentru că nu era compatibil…

„Pacientul venit băut din familie este diferit faţă de cel care e luat de pe străzi; problema grea este cu acei pacienţi care nu au domiciliu şi nu am unde să-i trimit”, a afirmat dr. Iliana Nicorescu, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean. „A fost caz care a stat în UPU mai bine de o săptămână, până când autorităţile l-au luat şi l-au dus la un centru. Bărbatul respectiv, în vârstă de 43 de ani, are o polineuropatie (afectare a sistemului nervos periferic, caracterizată prin alterarea mişcărilor voluntare şi involuntare-n.r.). Nu se poate ţine bine pe picioare, dar nici nu putea fi internat pentru că nu se afla în fază acută a bolii. Nu aveam unde să-l ducem. Are o soră, însă aceasta nu-l ia, pentru că l-a mai ţinut şi pe fondul băuturii i-a făcut numai necazuri. Noi, medicii şi asistentul social, am sunat în toate părţile, pe la toate centrele şi căminele, dar în zadar. Până la urmă, cei de la Serviciul de protecţie Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamţ i-au oferit adăpost într-o locaţie”.

Centrul pentru cazarea persoanelor fără adăpost pe timp de noapte nu poate fi deschis, pentru că nu s-a produs o răcire accentuată a vremii, şi oricum aceasta ar fi doar o soluţie temporară pentru cei vizaţi. Medicii din UPU sunt convinşi că acesta este doar începutul aglomerării serviciului de urgenţă pentru că, odată cu răcirea vremii, afecţiunile se acutizează, iar alcoolul accentuează simptomele.

 

Geanina NICORESCU