Între meseria de poliţist care investighează crime şi talentul de a aşeza cuvintele în versuri nu pare să existe vreo legătură. Teodor Sandu demonstrează, însă, contrariul şi, de câţiva ani, aşterne litere pe hârtie. Ieri, colegii criminalişti, poliţiştii de la investigaţii criminale şi şefii săi i-au fost alături la lansarea celui de al patrulea volum de versuri „Eternitatea personală”. Teo Sandu – aşa cum îi spun prietenii – a vorbit puţin. I-a lăsat pe alţii să-l povestească. Din modestie şi, probabil, din respectul tradiţional al poliţistului român faţă de lumea „bună” de la centru.
După lansare, însă, poliţistul-poet a vorbit puţin despre el. Aşezat şi cu bun simţ: „De scris, am scris de prin anii de liceu. Aveam două caiete mari, studenţeşti, pline cu versuri. Când am împlinit 40 de ani, soţia mea mi-a făcut o surpriză şi a scos o carte cu poeziile mele. A reuşit cu ajutorul domnului Adrian Alui Gheorghe. Eu n-am ştiut nimic şi nu m-aş fi gândit niciodată să public. Apoi, dl. Alui Gheorghe mi-a spus „este ceva acolo, aşa că dă-i bătaie!”. Asta se întâmpla în 2010 şi am mai scos două cărţi în acel an. Cum de scriu? Am citit mult şi cred că am avut noroc de profesorii de limba şi literatura română. Prin clasa a V a l-am avut pe dl. Adrian Alui Gheorghe, apoi în liceu pe d-na Viorica Hanaru, iar după aceea pe d-na Claudia Pop, care este acum profesor universitar doctor la Oradea. Să mă laud cu media la română de la bacalaureat? Am luat 9,49, că am greşit ceva”.
Teo Sandu nu se laudă. Se mărturiseşte, simplu, prin versurile sale: „Câteodată/ Când mai am timp/ Îmi dau seama cât de/ Efemer sunt/ Ca puterea rădăcinilor/ Prinse cu disperare în nisipul/ Luat de valurile de sticlă/ Curgătoare/ Peste care/ Cad frunzele/ Din aripile păsărilor/ Migratoare/ Ce ştiu că nu se mai întorc şi/ Nici măcar nu seamănă una cu alta/ Precum zilele unei/ Vieţi”.
* Campanie bâlbâită a Centrului cultural MAI
Talentul şi modestia lui Teo Sandu ar fi meritat, cu siguranţă, mai mult. Însă lansarea de ieri a fost făcută de o „nestemată” a Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, o anumită domnişoară Lidia Obeadă. S-a declarat încântată de oamenii frumoşi din Piatra Neamţ – oraş în care a ajuns pentru prima oară în viaţă – şi şi-o fi închipuit că are de-a face cu nişte provinciali anoşti care n-au deschis în viaţa lor o carte. După ce a cerut „îngăduinţă”, a bombardat asistenţa cu două expresii de care nu s-a mai dezlipit tot discursul: „foarte frumos” şi „emoţionant”. Odată făcut rezumatul erudiţiei personale, d-ra inspector principal a demonstrat că se poate mai rău de atât şi a dat citire unor recenzii făcute de critici cunoscuţi despre poezia lui Teo Sandu. Nu ştim cu ce mijloc de transport s-a deplasat domnişoara Obeadă de la Bucureşti la Piatra Neamţ, dar cu siguranţă că ar fi avut timp să treacă, măcar în diagonală, cu privirea ei ageră de poliţistă călită în misiuni de promovare, peste textul pe care urma să-l citească. N-a făcut asta şi toată lumea, care s-a adunat să-l sărbătorească şi să-l felicite pe Teodor Sandu, a avut parte de o primă lectură plină de poticneli şi bâlbe, până şi la cuvinte extrem de folosite pe la Piatra Neamţ: iraţional, amprentează, idealităţi, ascensional etc.
După care, ca să fie spectacolul „promovării” complet, a întrebat presa dacă nu doreşte să-i ia un interviu domnului Augustin Titu Dumitrescu, un alt reprezentant al Centrului cultural, care de altfel are mare grijă să se promoveze singur şi nici nu era el subiectul zilei. Aşa se face că, între două celebrităţi care nici măcar n-au vorbit liber, ci au lecturat, în măsura în care s-au priceput, sărbătoritul Teo Sandu n-a apucat să spună mai mult de două fraze. Probabil că nici nu-şi dorea, în condiţiile în care domnişoara Obeadă reuşise deja să convingă pe toată lumea că, dacă un om care stăpâneşte bine limba română şi are talent se ocupă cu prins criminali, „organizatorii” de evenimente de la Centrul cultural ar face bine să se întoarcă la baza „ascensiunii”. Şi să mai pună mâna pe o revistă, pe o carte, pe un abecedar…
Cristina MIRCEA