Temperaturi record pentru luna noiembrie

vremeaVremea se ține de păcăleli. În aceste zile, în loc de cojoace și mănuși, nemțenii poartă haine lejere de primăvară.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, până vineri, în Neamț temperaturile aerului vor continua să fie mult mai mari decât normalul perioadei.

Ieri după-amiază, la ora 13, în Roman se înregistrau printre cele mai ridicate valori din țară, respectiv 20 de grade Celsius. La Piatra Neamț și Târgu Neamț, temperatura aerului indica cu un grad mai puțin. La altitudine, pe masivul Ceahlău erau doar 4 grade Celsius.

Pentru astăzi, la Piatra Neamț, meteorologii estimează o vreme caldă și ploi. Cerul va fi mai mult acoperit. La prânz, temperatura aerului va urca până la 18 grade Celsius. Noaptea, minima termică va scădea până la 8 grade Celsius. Joi, cerul va fi mai mult însorit. Valoarea maximă a aerului va fi de 17 grade Celsius. Și vineri va fi destul de cald, respectiv 14 grade Celsius. Cerul va fi variabil.

ANDRIEȘ