Temperaturi oscilante în februarie

*La sfârșit de săptămână, la Piatra Neamț vor fi 11 grade Celsius *Totuși, de marți, 7 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, cu minime nocturne de chiar și minus 12 grade Celsius!

De mâine, timp de 5 zile, un val de aer cald va traversa județul Neamț, ridicând temperaturile aerului până la 11 grade Celsius. Și noaptea vom scăpa de ger, valorile din termometre vor arăta peste 0 grade Celsius. În următoarele zile, cerul va fi variabil și se va forma ceață.

Astăzi, la Piatra Neamț, temperatura maximă a aerului va fi de 0 grade Celsius. Cerul va fi plin de nori și un aer cețos. Noaptea, minima aerului va scădea până la minus 8 grade Celsius. Și a doua zi, vremea ne lasă în ceață. După-amiază, temperatura aerului va urca până la 6 grade Celsius. Vântul va avea unele adieri sporadice. Vineri va fi un timp cald și însorit. Valoarea maximă a aerului se va apropia de 8 grade Celsius. Sâmbătă vor fi temperaturi anormal de ridicate, respectiv 10 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, cu puțini nori pe cer. Noaptea, minima aerului va arăta 3 grade Celsius. A doua zi vor fi temperaturi mai mari decât normalul perioadei. La prânz, temperatura aerului va urca până la 11 grade Celsius. Și luni, 6 februarie va fi destul de cald, respectiv 8 grade Celsius. După această zi, vremea se va răci destul de tare, cu valori nocturne de până la minus 12 grade Celsius.
Conform estimărilor realizate pentru Moldova, pentru perioada 30 ianuarie – 12 februarie de specialiștii de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată Reading, din Anglia, în primele zile ale intervalului, deși regimul termic diurn va marca o creștere treptată, vremea se va menține rece, cu temperaturi maxime de -2…0 grade Celsius și minime de -10…-8 grade Celsius. Apoi, până pe 4 februarie, un proces de încălzire treptată va determina creșterea valorilor termice diurne spre o medie de 10 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor atinge -1…0 grade Celsius, vremea devenind caldă pentru această perioadă. La începutul celei de a doua săptămâni vremea se va răci, astfel încât mediile termice vor deveni apropiate de normele perioadei, respectiv 4…5 grade Celsius ziua, și -4…-2 grade Celsius noaptea, situație ce se va menține pe parcursul întregii săptămâni. Precipitații în general slabe cantitativ și pe arii destul de restrânse se vor semnala, cu o probabilitate mai mare, în intervalul 6-10 februarie.
Ieri la amiază, la ora 12, la Piatra Neamț erau cele mai mici temperaturi din județ, respectiv minus 5 grade Celsius. La Târgu Neamț și Roman se înregistrau câte minus 4 grade Celsius. În schimb, pe crestele masivului Ceahlău era cel mai cald, e vorba de minus 3 grade Celsius. Tot acolo, grosimea stratului de zăpadă măsura 51 de centimetri. În țară, cele mai mari valori au fost la Oravița, unde s-au înregistrat 4 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ