Temperaturi de iarnă în plină vară!

surprize ceahlau*Ieri la amiază, în partea de vest a județului Neamț erau 4,6 grade Celsius

Luna lui Cuptor vine cu temperaturi de iarnă. Ieri la amiază, la ora 12, în partea de vest a județului, respectiv pe masivul Ceahlău, temperatura aerului era de 4,6 grade Celsius. Dar nu acesta a fost recordul de valori scăzute. La aceeași oră, pe Vârful Omu se formase burniță, iar valoarea indicată de termometre era de 1,6 grade Celsius! Temperaturi mai mici decât normalul perioadei au fost și în partea de est a județului Neamț. De exemplu, la Piatra Neamț erau 21 de grade Celsius, iar la Roman și Târgu Neamț cu un grad mai puțin.

Nici în următoarele zile situația nu se va schimba prea mult. Soarele va străluci pe cer, însă maxima din termometre se va situa între 23 și 29 de grade Celsius. Valori apropiate de 30 de grade Celsius vor fi în acest weekend. Ploile vor lipsi aproape cu desăvârșire. Noaptea, minima aerului se va situa între 12 și 16 grade Celsius.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, pe parcursul primei săptămâni de prognoză pentru perioada 18-31 iulie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că, pornind de la valori mult mai mici decât cele specifice pentru mijlocul lunii iulie (cu medii ale maximelor de 21…24 de grade și ale minimelor de 13..15 grade), se va ajunge în perioada 23-24 iulie la o vreme călduroasă, cu temperaturi diurne de 30…32 de grade și nocturne de 16…18 grade.

În perioada 25-27 iulie se va resimți o ușoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 27…29 de grade, urmând ca apoi temperaturile să atingă valori de 30…32 de grade, medie regională, posibile chiar mai ridicate către sfârșitul lunii. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în perioada 25-28 iulie.

V.ANDRIEȘ