Telemedicină rurală: bolnavii de la sat vor fi consultaţi la distanţă

Cu ajutorul unor echipamente medico-informatice, medicii de familie vor efectua consultaţia şi analizele pe care le vor trimite doctorilor de specialitate din spital

Bolnavii de la sate vor putea fi diagnosticaţi la distanţă, de medici de specialitate din centrele universitare. Acest lucru va fi posibil prin intermediul medicilor de familie de la ţară pregătiţi să conlucreze cu doctorii din spitalele judeţene şi chiar din centrele mari de diagnostic, prin utilizarea unor echipamente specifice, de telemedicină rurală. Conform prevederilor unei ordonanţe supusă, ieri, dezbaterii publice de Ministerul Sănătăţii, începând din 2017, din sistemul informatic şi informaţional din sănătate va face parte și sistemul informatic de telemedicină rurală, proiect de utilitate publică de interes naţional, pregătit încă din 2014. Implementarea de către Ministerul Sănătății a sistemului informatic de telemedicină rurală se desfășoară în două etape, după cum urmează: etapa pilot, care se derulează în semestru II al anului 2017, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, sumele necesare pentru derularea acestei etape fiind asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii; şi etapa operare, care se derulează începând cu anul 2018, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În noiembrie 2014 Ministerul Sănătăţii anunţa lansarea proiectului POSCCE 49472 “Creşterea calităţii actului medical în zonele rurale prin implementarea unui Sistem Informatic de Telemedicină”, contract în valoare totală de 81.969.800,80 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională în valoare de 67.789.025,26 lei. Proiectul era co-finantat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007 – 2013.
În 2015, prin proiect pilot, 198 de medici de familie din mediul rural din județele Brăila, Galați, Tulcea și Constanța au primit echipamentele portabile aferente proiectului, pentru o serie de analize, fiind și instruiți cum să le folosească, astfel încât bolnavii cronici să nu mai trebuiască plimbaţi zeci de kilometri până la oraș pentru a-și efectua diverse analize. Echipamentul conține: scaner cu ultrasunete, electrocardiograf, monitor funcții vitale, spirometru, analizor. Echipamentele medico-informatice permit efectuarea analizelor la nivelul cabinetelor medicilor de familie și transmiterea rezultatelor în format electronic, la care se pot atașa și alte informații de ordin medical. Rezultatele acestor analize vor putea fi transmise în format electronic la peste 500 de medici specialiști din țară, pentru a obține opiniile de specialitate necesare în diagnosticarea pacienților.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creşterea calităţii actului medical şi îmbunătăţirea gradului de sănătate socială prin diversificarea serviciilor de sănătate prin implementarea Sistemului Informatic de Telemedicină oferite comunităţilor şi cetăţenilor care nu au acces la servicii de îngrijire medicală în zonă. În 2015, se anunţa că Proiectul va fi implementat în judeţele Brăila, Galaţi şi Tulcea, grupul ţintă al proiectului de telemedicină pentru mediul rural fiind format din 198 medici de familie, 500 medici specialişti, 373.645 persoane înscrise pe lista medicilor de familie din zonele rurale.

Geanina NICORESCU