Teatrul Tineretului, la un pas de-a fi recepţionat

Primarul Gheorghe Ştefan nu este de acord cu discuţiile iscate de finalizarea proiectului privind consolidarea clădirii Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, ca parte a proiectului mai amplu de reabilitare a centrului istoric al oraşului. În opinia sa şi potrivit contractelor existente în instituţie, se face o confuzie, aici fiind vorba despre două contracte: cel cu finanţare UE pentru consolidarea clădirii, care este finalizat şi un altul de achiziţii dotări din fonduri proprii. Edilul municipiului a arătat că „tevatura făcută în jurul TT-ului i-a determinat pe unii să nu se mai prezinte la licitaţia pentru achiziţii”, aşa încât la prima licitaţie din 4 ianuarie nu s-a primit nici o ofertă. „Nu sunt incluse în acest contract cu finanţare europeană dotările aferente, iar devizul de lucrări a fost respectat din punct de vedere tehnic, deci nu există nici un motiv ca recepţia lucrărilor să nu se facă”, a conchis Ştefan. El a arătat că de fapt recepţia lucrărilor a fost semnată de 7 din cei 9 membri ai comisiei, doar doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean refuzând să semneze „din motive politice”, consideră el.

Lucrările de la TT au fost criticate de directorul Liviu Timuş şi de actori, în partea a doua a anului trecut, aceştia afirmând că a fost distrusă partea de sonorizare şi lumini a teatrului, fără de care nu mai este posibil să susţină spectacole pe aceată scenă. În plus Liviu Timuş a spus că nici lucrările nu au fost efectuate aşa cum susţinea proiectul, dând exemplu scăderea capacităţii sălii, când în proiect se vorbea despre creşterea numărului de locuri.