Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
De fiecare dată când ajung în Israel, îmi propun să văd câteva piese de teatru. Pentru mine, teatrul este, a fost și va fi una din pasiunile mele cele mai mari. Așa că, în 20 de zile petrecute în Israel, am văzut 6 piese (la alte două am renunțat din motive de oboseală), din care vă voi relata 5.
O să încerc să cataloghez piesele de teatru în scala mea și să vă împărtășesc câteva impresii din fiecare. Trebuie subliniat faptul că aproape la toate piesele a existat traducere în limbile engleză și rusă, așa că soția mea a avut de câștigat.
Prima piesă este Mizerabilii, punere în scenă după Victor Hugo (Les Misérables), la Teatrul Național Abima din Tel Aviv. O piesă clasică cu foarte mulți artiști cunoscuți, o scenografie și o muzică fantastice. Am avut noroc să stăm în primele rânduri și am avut ocazia să vedem unul dintre cele mai bune spectacole muzicale – pentru că de un spectacol muzical a fost vorba -, din ultimii 10 ani.
Pentru cine nu știe, o să fac un scurt rezumat: este vorba de o persoană care a furat o pâine, este prinsă, băgată în închisoare, încearcă să fugă, este încă o data prinsă, și este condamnată la 19 ani de închisoare. Jean Valjean dezertează, reușește să se ascundă de autorități datorită aptitudinilor sale. Este capabil, devine un primar foarte bun și foarte sufletist. Dar, trecutul nu-l lasă în pace, polițistul din zonă continua să-l caute, obsesiv. Într-o zi, Valjean află că polițistul a găsit un om pe care l-a confundat cu el. Datorită moralității lui, el se desconspiră și îl roagă pe omul legii să îl aștepte două zile, ca să rezolve o problemă. Anume, despre o fată, o veche cunoștință de-a lui. Polițistul refuză și Jean Valjean este nevoit să fugă din nou, să se ascundă la Paris. Povestea începe să fie mai complicată datorită faptului că debutează revoluția franceză iar complicațiile amoroase ale câtorva personaje din Paris cuprind și pe fata pe care Valjean o sprijină întocmai ca un tată adevărat. Discriminările și prejudecățile se văd evident, mai ales față de oamenii simpli, a căror singură greșeală a fost să fure o pâine pentru a exista.
Am stat trei ore la un spectacol muzical care mi-a oferit cea mai mare plăcere din ultimii ani.
Al doilea spectacol se numește Semne de viață (legat de viața celei mai mari compozitoare de muzică ușoară din Israel, Naomi Schemer). Spectacolul a avut loc tot la Teatrul Național Abima din Tel Aviv.
Au fost relatate evenimente din viața acestei artiste celebre din Israel, frecvențial. Este vorba despre trecutul ei, tânără, apoi spre 40 de ani, și, în cele din urmă, de bătrânețea ei, când era bolnavă de cancer. Aici se îmbină muzica și versurile ei care reflectă în mod semnificativ personalitatea ei. Atât de reușită a fost această punere în scenă, că fetița mea, în vârstă de 8 ani, l-a clasificat pe primul loc din toate spectacolele pe care le-am văzut.
A treia piesă, Dibuc, după S. Anski, este una din piesele cele mai clasice din tradiția teatrală evreiască din Europa de est. S-a jucat la Teatrul Ghaser din Yafo.
Este vorba despre un băiat sărac care învață într-o școală evreiască religioasă și care se îndrăgostește de fata uneia dintre cele mai puternice persoane din orășelul evreiesc. Tatăl refuză să o dea pe fata lui unei persoane sărace. Într-o zi, băiatul află că tatăl fetei i-a găsit un băiat și i-a creat condiții pentru căsătorie. În acel moment, tânărul sărac cade și moare. Nimeni nu-și dă seama de cauza morții lui, dar când, în ziua nunții ei, fata, trebuie să spună DA, își scoate vălul de mireasă și fuge. Mai mult, un rabi care reușește să discute cu ea, îi spune tatălui că a intrat un Dibuk în ea (în formă modernă, Dibuk este boala psihică denumită schizofrenie; în forma tradițională, cum există și alte religii, se spune că intrat un suflet rătăcit sau chiar dracul, care refuză să o lase în pace. În acest caz, se face o ceremonie de exorcizare, comună și în tradițiile creștine). Când nu reușește nimeni să o ajute, tatăl bogat află că există unde un rabi, care se ocupă cu exorcizarea. O duce pe fată acolo și află acest rabi că sufletul băiatului sărac, Hanan, se află în ea. Bogătașul îi cere să încerce să îl scoată. Rabinul face tot efortul, fata opune rezistență până moare și ea. Cu acest deznodământ tragic, spectacolul ia sfârșit. Această piesă a fost jucată în foarte multe teatre din Europa, inclusiv în Teatrul Evreiesc din București, cu același succes. Dramaturgul, Anski, a fost trimis, la începutul secolului al XX-lea, să verifice tradițiile evreiești în satele din Polonia. Din concluziile pelerinajului său, a rezultat această piesă, extraordinară.
Pe parcursul anilor, am avut ocazia să văd spectacolul de câteva ori, de fiecare data cu altă interpretare. Dar rămâne aceeași impresie statornică în care este arătată viața evreiască de la începutul secolului al XX-lea, cu toate problemele ei de atunci.
A patra piesă, O pereche ciudată a lui Neil Simon. Autorul, care a scris despre bărbați, este pus în scenă într-o piesă adaptată pentru femei. Piesa s-a jucat la Teatrul Beitlesin din Tel Aviv. Este vorba, în mod special, de revoluția feministă care a început în anii 60 din secolul al XX-lea și care continua până astăzi.
Personajul principal, o artistă care a divorțat în urmă cu 4 ani, se simte fericită în apartamentul ei. Are o grupă de prietene care se adună, din când, în diferite locuri și fac Karaoke. Într-o zi, începe o bârfă în care una dintre fete afirmă că o prietenă de-a lor merge spre divorț. În acel moment, începe fiecare să vorbească despre acest subiect, să pună întrebări – e bine, nu e bine, cum o să fie?- moment în care intră personajul bârfei și toate prietenele tac imediat. După câteva ore, toate pleacă și o lasă pe femeia care este chemată în divorț cu personajul principal, artista care stă într-un apartament. Ea îi oferă sprijin, îi spune să își aducă bagajele să să vină să locuiască împreună. Cealaltă este surprinsă de gestul artistei, și acceptă invitația. Nu trece mai mult de o zi, și femeia arată fără se vrea, de ce bărbatul său vrea să divorțeze de ea: în casa prietenei vrea să devină șefă, să schimbe lucruri, să aibă întotdeauna dreptate, să creeze o perpetuă stare conflictuală, lucruri care o duc pe artistă la disperare totală. Concluzia se anticipează: o somează să-și ia bagajeșle să plece din casa ei. Povestea se sfârșește totuși, cu bine, ele rămân prietene, vor să facă o afacere, ceea ce demonstrează că nu pot trăi în același spațiu, dar pot coopera în afara spațiului comun.
Toate actrițele, incluzând actrița principală, joacă extraordinar, spectacolul este ritmic, curge de la o scenă la alta, și ne arată emaniciparea femeilor în două categorii: femeia liberă și femeia supusă, obsedată după curățenie și gospodărie. Amândouă creează un profil al femeii universale.
A cincea piesă, Minciuna, jucată la Teatrul Beitlesin, adaptare după Florian Zeller, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi francezi contemporani. O comedie briliant despre rolul minciunii în viața omului. Dramaturgul se întreabă ce înseamnă minciuna și ce înseamnă adevărul. Când trebuie să folosim minciuna și când adevărul. Preocupările scriitorului față de această problematică îl determină să compună o piesă jucată de patru actori – două perechi- din care reies situații diferite de comunicare până la sfîrșitul surprinzător. O pereche burgheză din Paris așteaptă musafiri, o altă pereche. Cu un sfert de oră înainte, soția îi spune soțului că nu are chef să primească musafiri și că ar fi bine să sune și să amâne întâlnirea. El o întreabă ce s-a întâmplat; ea, la început refuză să răspundă, el insistă și ea îi răspunde. Îi spune că într-o zi l-a văzut pe prietenul soțului (care urma să vină în vizită), cu o fată ieșind din magazin pe care a sărutat-o. El neagă, își apără prietenul, ea insistă că l-a văzut și că nu poate suporta o asemenea persoană în casa ei. El răspunde că totuși nu poate amâna în ultimul moment, fază în care sună la ușă și prietenii intră în casă. De aici se creează o situație savuroasă, plină de umor. Nu vă spun cum se sfârșește piesa, ca să nu vă stric plăcerea de o viziona, când veți avea ocazia. Este o piesă extraordinară, plină de umor și încărcată de o gândire filozofică despre ceea ce este adevărul și ceea ce este minciuna.
Toate spectacolele au fost la un nivel foarte înalt. Le recomand prietenilor mei din Israel dar și celor din România care merg acolo, să se ducă să le vadă. Este important să nu se axeze doar pe partea tursitică, religioasă, este extraordinar de interesantă și partea culturală. Așa cum Londra și New York sunt renumite ca orașe de teatru, și Tel Aviv, în ultimii ani, s-a format ca un oraș cultural, teatral.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro