Teatru la Casa de cultură: “Fără puterea de a mai schimba ceva”

Joi, 14 martie, de la ora 17, Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani va susţine, la Casa de cultură Piatra Neamţ, spectacolul de teatru cu piesa “Fără puterea de a mai schimba ceva”, de Jonas Gardell (un dramaturg suedez), în regia lui Vlad Volf. Acest spectacol a fost programat iniţial pe 26 februarie, dar s-a amânat. Din distribuţie fac parte Dana Bucătaru, Lidia Uja, Mirela Nistor, Alexandra Vicol şi Sorina Băleanu. Scenografia este semnată de Gelu Râșca, coregrafia – Anca Pascu, muzica – Ecaterina Cojocari.

Punerea în scenă a textului “Fără puterea de a mai schimba ceva” de Jonas Gardell îşi propune să vorbească despre identitate, despre nevoia de iubire şi despre formele de dezvoltare a psihicului în absenţa ei. Spectacolul dezvăluie tensiunile din relaţiile de familie, alteritatea, boala şi suferinţa, reprezentările onirice și halucinante ale lui Dumnezeu şi ale diavolului în subconştientul uman pentru a evidenția zbuciumul interior al personajelor. Prinse în ecuații afective necunoscute pentru ele însele, personajele își transferă unele altora propriile temeri și angoase având sau nu puterea de a se elibera, reușind sau nu să trăiască ori să se îngroape într-un iad personal un trecut de nedepășit.

Preţul unui bilet la acest spectacol este de 10 lei.