În realitatea socială actuală, sau chiar în aceea proprie tuturor acestor ani de tranziție, termenul a fost resemantizat, ajungând să indice mai curând tentative – reușite sau nu – de maculare a spațiului public prin tot felul de înșelăciuni. Iar într-un asemenea context, acolo unde se află un „țepar“ este prezent și un „țepuit“, adeseori numit, cu un alt termen intrat în folclorul urban, „fraier“. (Interesant este că-i vorba, și în acest ultim caz, despre un termen care și-a pierdut semnificația originară, aceea de „om liber“, ce poate fi regăsită la nivelul unor ascendențe lingvistice de proveniență germană). Practica socială a țepelor a învins deci sensurile originare ale termenilor din relația țepar-țepuitor, care au primit o cu totul altă semnificație. Ca set de practici sociale, țepele se regăsesc în cele mai variate domenii. Preponderent, după cum ne arată istoria recentă a societății românești, țepele s-au manifestat mai cu seamă în domeniul economic, și sunt milioane de români care au trecut prin calvarul unor țepe grase precum cele de la începutul anilor 90, anume Caritas, SAFI ori FNI. Nu mai puțin, țepele sunt prezente și în domeniul politic, acolo unde mai toți am avut ocazia să constatăm, mai des ori mai rar, că am fost trași pe sfoară, câtă vreme cei în care ne-am investit voturile s-au folosit de ele pentru a-și împlini propriile interese.
Există, de aceea, diverse categorii de țepe, după cum există oameni care pun țepeși oameni care se înfig, deliberat sau voluntar, în acestea. Un factor invocat pentru a explica posibilitatea de existență a țepelor este cel al încrederii. Paradoxal însă, analizele sociologice atestă faptul că gradul de încredere socială este scăzut în România contemporană. Nu suntem, cu alte cuvinte – ne spun sociologii – un tip de comunitate în care încrederea pe care o avem unii în alții să predomine. Capitalul social, al cărui element este încrederea – deopotrivă în instituții, în ceilalți și în noi înșine – reprezintă o trăsătură importantă a culturii civice existente într-o societate. E dificil de explicat, așadar, faptul că, deși datele sociologice indică existența unui grad redus de încredere socială în cazul românilor, mecanismul țepelor este încă unul funcțional.
S-ar putea ca ceea ce a făcut din țepe o veritabilă practică socială să aibă ca motor principal iluzia îmbogățirii rapide. E posibil, deci, ca țepele să se bazeze pe un model de imitație socială, pe care românii vor, uitându-se cu jind înspre îmbogățiții tranziției, să-l reproducă în cât mai multe exemplare, prin apel la promisiunile ce ascund în spate inginerii financiare. Și astfel am putea să înțelegem de ce există 6 milioane de români țepuiți, de exemplu, prin tot felul de jocuri piramidale. În definitiv, dacă putem vorbi de mari români, putem la fel de bine să vorbim, inclusiv în scopul vindecării societății românești, și despre mari țepe.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru