TAȘCA: Hramul Bisericii ”Schimbarea la faţă”

primar În perioadă de post și rugăciune, locuitorii comunei Tașca au intrat în serbări, începând cu marea sărbătoare creştinească „Schimbarea la faţă”, când a avut loc şi hramul bisericii cu acelaşi nume din centrul civic.
Prin excelență, sărbătoarea ”Schimbării la Faţă” este aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire.
Sărbătoarea ”Schimbarea la Față”  a debutat miercuri seara, prin slujba de Vecernie oficiată de un sobor mare  de preoţi, continuând cu Utrernia, urmată de Sfânta Liturghie săvârșită, joi, de un sobor de 12 preoți, în frunte cu părintele inspector bisericesc al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei- Florin Chirilă, părintele vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – Marian Timfote. Răspunsurile la strană au fost date de Corala bărbătească   ”Armonia”, a Episcopiei To-misului. După slujbă, Corala ”Armonia” a susținut  recital extraordinar  de cântări bisericeşti atât de dragi nouă, dar pe care le auzim atât de rar.
Partea a doua a Serbării Comunei Taşca, desfăşurată sub  genericul „Flori de munte”, va avea loc duminică, pe 16 august.         Va fi o serbare fără post, la finalul celui închinat sărbătoririi ”Adormirea Maicii Domnului”.
Ziua Comunei Taşca va fi un prilej de întâlnire între săteni şi invitaţii lor, prilej de bucurie şi, în acelaşi timp, un moment de bilanţ.

Marian Timofte, părinte vicar administrativ la Mitropolia Moldovei și Bucovinei: ”Ziua de azi să ne fie întru mulți și fericiți ani!”

Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi , Petru, Iacov şi Ioan, ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. „Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimbă şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a Îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască. Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi.

”Sărbătoarea de astăzi are și câteva tâlcuri sau simboluri cu un profund caracter teologic, de o adâncime și profunzime cu totul aparte. Această interpretare duhovnicească poate fi abordată din perspective diferite.
Sfinții părinți ai bisericii au rânduit ca această sărbătoare să o avem noi, mai bine de o mie de ani, în luna august, pe date de 6 august. Deși momentul schim-bării la față a Mântuitorului Iisus Hristos, dacă s-ar respecta întru-totul cronologia evenimentelor, ar fi trebuit ca această mare sărbătoare să fie în primăvară, pentru că atunci s-a întâmplat momentul schimbării la față, cu puțin timp înainte de patimile, răstignirea și învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Au orânduit sfinții părinți ca această sărbătoare să fie în august, fiind ultima lună din caledarul bisericesc. După cum vă este cunoscut, anul bisericesc nu coincide cu anul calendaristic, obișnuit. Anul bisericesc începe la 1 septembrie.
Această sărbătoare face, într-un fel, legătura dintre timpul istoric de aici, de pe pământ, care este împărțit în ori, în zile, în luni și în ani și timpul veșnic, veșnicia. Pentru că doar în veșnicie sufletele celor drepți îl vor vedea pe Dumnezeu așa cum l-au văzut sfinții apostoli pe Tabor. Adică Mântuitorul Iisus Hristos nu s-a mai arătat în slava sa, așa cum l-au văzut cei trei apostoli pe Tabor, niciodată pe timpul petrecut pe pământ, al celor aproximativ 33 de ani și jumătate. Acela a fost singurul moment, și a fost un moment excepțional, cel de pe Tabor, când Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat în slava pe care o are ca Dumnezeu, slavă care nu poate fi percepută de oameni, atât cât sunt pe pământ și sunt supuși păcatului și au tendința aceasta de a păcătui.
Așadar, Slava lui Dumnezeu, slavă pe care o are în împărăția sa, nu poate fi percepută de omul viu. Subliniez acest lucru, pentru că omul cât este viu, este coruptibil, cum spun sfinții părinți. Adică este pasibil de a păcătui. De aceea nu se poate face niciodată afirmația, cu certitudine, despre cineva în timpul vieții lui, că este sfânt. Atâta timp câte este viu, încă poate greși, fiindcă se poate îndepărta de Dumnezeu. La fel cum se și poate apropia de Dumnezeu. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât îți dorești să nu te mai îndepărtezi de el. Cu cât îl simți mai mult pe Dumnezeu, cu cât percepi mai mult prezența lui prin lucrărările sale, în lumea aceasta, în viața ta, cu atât parcă nu ai mai dori să te mai depărtezi de la el.
Să ne întărească Dumnezeu în credință, să ne lumineze mintea pentru  a vedea nu numai cu ochii trupești, ci mai cu seamă să vedem ceea ce este în jurul nostru cu ochi duhovnicești. Să avem și o vedere duhovnicească a lucrurilor, a vieții.
Vă transmit binecuvân-tarea Înalt Presfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, care nu este departe de acest loc, este pe Ceahlău.
Părintelui paroh Dănuț Caia, dumneavoastră, enori-așilor acestei binecuvâtate parohii cu prilejul hramului bisericii. Binecuvântarea Inalt Preasfin-țitului este însoțită și de apre-cierea pentru frumoasele lucrări și pentru toți cei care s-au ostenit pentru a ne bucura de tot ceea ce vedem la acestă frumoasă biserică, însoțită și de rugăciunea ca Dumnezeu să-i răsplătească pe fiecare după a sa putere, după posibilitățile pe care le-a avut și au pus un umăr de sprijin la realizarea a tot ceea s-a făcut și la ceea ce urmează a se face la această sfântă biserică. Să avem grijă ca să edificăm și acea biserică din interiorul nostru, care este și mai prețioasă. Ziua de azi să ne fie întru mulți și fericiți ani!”

Dănuț CAIA, preot paroh la Biserica”Schimbarea la Față”: ”Schimbarea în bine a oamenilor, a sufletelor și caselor lor.”

”Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântata zi de astăzi și pentru frumoasa sfîntă și dumnezeiască Liturghie la care am fost părtași, trăind cu sufletul, primidu-l pe Hristos în inimile noastre. Mulțumim din suflet părintelui vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovi-nei pentru frumosul cuvânt de învățătură și pentru prezența în mijlocul nostru și binecuvântarea ce o aduce către noi de la IPS Teofan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, părintelui director de la Seminarul de la Dorohoi și părințlor împreună slujitori cu noi.
Prieteni și apropiați ai noștri să ne bucurăm de hramul Bisericii ”Schimbarea la Față” din Tașca! Tututor vă transmitem urările de bine, o sărbătoare binecuvântată, dorințele noastre sunt ca să le fie bine, să aibă pace în casă, să aibă bucurii duhovnicești , înălțare și schimbare întru bine. Schimbarea la față a Mântuitorului să reprezinte schimbarea în bine a oamenilor, a sufletelor și caselor lor.”

Alexandru DRĂGAN, primarul comunei Tașca: ”Trăim cu  speranța că Dumnezeu va schimba la față, în faptă și în gând, oamenii”

”Este o zi când se crează  comuniunea între cer și pământ, când harul lui Dumnezeu coboară prin crucile acestei biserici, în biserică, în comună și în sufletului fiecăruia dintre noi. Și invers! Gândurile noastre bune, rugăciunea noastră făcută î-preună mai puternică și mai auzită de Dumnezeu, se ridică în slava cerului, a Domnului Nostru Iisus Hristos și a Maicii Domnului.
Să dea Dumnezeu ca rugăciunile noastre să fie auzite. Să dea Dumnezeu acestei localități și fiecărui om, care locuiește sau trece pe aici, ceea ce este mai bun.
Și în primul rând credință și speranță în Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne va lăsa, pentru că noi construim aceste biserici întru slava Lui și a credinței noaste. Nu spre fală sau mândrie, ci spre a rămâne celor de după noi, sute de ani, așa cum au rămas și acele bisericuțe din lemn ale lui Ștefan cel Mare, unde ne ducem și ne plângem ne-cazurile și înălțăm rugăciuni.
Împreună cu părintele paroh Dănuț Caia am stabilit ca la această sărbătoare să fie hramul  Bisericii ”Schimbarea la Față”.
Triăm cu  speranța că Dumnezeu va schimba la față, în faptă și în gând, oamenii. Să nu mai fie răi, să nu mai fie pizmași, să fie oamenii lui Dumnezeu, să trăiască întru bunăvoire, ca frații. În același timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se schimbe și fața comunei.
Fața comunei s-a schimat, dar și fețele dumneavoastră s-au schimbat. Și fața mea s-a schimbat. Am îmbătrînit cu toții, dar tineretul va continua exemplul nostru bun.
Cum s-a schimbat Mântuitorul la față, privirea, aureola, hainele, iar cei trei însoțitori au rămas înmărmuriți, tot așa să ne ajute Dumnezeu să se schimbe fața comunei și sufletul oamenilor săi. Hramul ”Schimbarea la Față”  este și la biserica pe pe Sfântul Munte Athos, dar și a bisericii de pe Olimpul Moldovei, de pe Muntele Ceahlău. Această zi de sfântă sărbătoare a ”Schimbării la Față” trebuie să ne bucure și, în acelaș timp,  să ne umplem sufletul cu harul lui Dumnezeu, cu responsabiliatea de a păzi credința creștin ortodoxă, ca ea să rămână curată. Noi trebuie să stăm de strajă întru apărarea credinței ortodoxe.”

Tina CONDREA
Foto: Sorin PRUTEANU